…Și la ce mi-a folosit!?



Vă amintiți, desigur, bancul cu milițianul (neapărat de la Circulație, prietenii știu de ce!) pe care după ce-l întreabă turistul în vreo cinci limbi străine pe unde s-o ia spre București, vine un trecător care asistase la scenă și-i zice: „Ai văzut, bă, câte limbi știe ăsta?”, la care milițianul (vă mai îndoiți că era de la Circulație!?) îi răspunde: „Și la ce i-a folosit!?”
Probabil vă reamintiți și cele două variante de rezultate ale echipelor noastre în etapa cea mai recentă a cupelor europene: varianta optimistă, în care prognozam 2 puncte în Champions’ League și două calificate în UEFA, precum și cea realistă, cu doar una calificată. …Și la ce mi-a folosit optimismul?
Tocmai de aceea, în perspectiva meciului de azi, îmi permit să las naibii orice urmă de optimism și să susțin cu toată convingerea că ne paște o porcărie urâtă rău. Mă îngrijorează (nu, în nici un caz lipsa lui Nicoliță!) atât halul în care e alcătuită Naționala lui Pițurcă (și a lui Nașu’ și a becalilor de toate felurile, a lor și numai a lor, din moment ce Pițurcă își pune pielea pe bățul Parchetului pentru a-l scoate basma curată pe Gigi; iar de aici toate se explică, și în primul rând de ce în loc de fotbaliști, neisprăvitul aduce la lot toate panaramele Stelei – Bănel, Lovin, Ghionea etc. -: pentru a le sălta cota, pentru a-i „vopsi”, astfel încât vânzarea să se facă pe bani buni pentru unii pe care nici de pomană să-i dai și tot nu i-ar lua nimeni) cât și declarațiile nesimțit-letargice ale tuturor: că și dacă pierdem nu-i nici o nenorocire, că Franța e Franța (!), că înfrângerea nu diminuează șansele de calificare, fiindcă mai sunt meciuri căcălău (zău, mă?, da’ dacă nu înfrângerile, atunci ce le diminuează, poate victoriile de care ați și uitat cum arată!?) și că, în orice variantă, Pițurcă rămâne antrenor cât timp mai are, matematic, șanse. Asta cu matematica (a lu’ Nașu’, care altul?) e chiar tare de tot. I-aș da și-un neuron specializat de ajutor: pune tu, bă, în calcul, 0 (zero) puncte cu franțujii, tot atâtea cu sârbii, cu rusălăii ăia mai mult suedeji tot așa, iar cu nițică baftă poate-i batem pe pescari și-n retur. Matematic, avem șanse. Fotbalistic, avem…