Și la ce ajută?

În lista interminabilă a sporturilor în care cândva eram dacă nu stăpânii lumii, atunci măcar demni de băgat în seamă, rugby-ul figurează pe un loc fruntaș: mai băteam o Franța, mai făceam un egal cu Țara Galilor, ba mai primeam și vizita lui All Blacks care, chiar dacă veneau cu echipa a doua, tot era o chestie să-ți calce prin bătătură… și nici să nu te bată la scoruri astronomice. Se întâmplau aceste minuni și pe vremea lui Penciu, și a lui Irimescu, și a lui Hari Dumitraș. Jucam de la egal la egal cu mărimile lumii, astfel încât, pe la o vreme, se discuta transformarea Turneului celor 5 Națiuni în al celor 6, cu tot cu România. Între timp, chiar s-a petrecut modificarea, numai că a 6-a a devenit Italia, pe care în urmă cu vreo 30-40 de ani o băteam cu ce scor voiam noi. La „Mondiale” (de la care n-am lipsit niciodată) ne calificam în pas voios, fără pic de emoție. Acum, în pragul unei noi ediții, după ce am ratat toate variantele „normale” de calificare, ne aflăm în situația de a susține o „dublă” decisivă contra Uruguay-ului, o echipă de mâna a doua pe continentul ei, și cam de a patra în lume, adică exact cam pe unde ne aflăm și noi acum. Mi-am inaugurat Digi-ul sâmbătă (m-am abonat mai ales în ideea că dacă pot să văd „El Clasico” la mine acasă, atunci e clar că Real o s-o rupă pe Barca!) urmărind meciul tur cu Uruguay, de la Montevideo. După câtă vâlvă se făcuse, după ce declarații războinice lansaseră ai noștri la plecare, nu mă îndoiam că-i vom tăvăli pe uruguayeni cam cum ne tăvălise pe noi Anglia acum câțiva ani, de-am intrat în Guiness Book! 3-0, apoi 6-0, loviturile intrau printre bețe ca-n zilele bune. Ei, mi-am zis, nu le dăm peste sută, da’ măcar vreo 40… Ei bine, jucătorii noștri (care campion al Franței, care profesionist prin Anglia, Italia ori Irlanda) s-au dovedit a fi rămas tot români 100%: adică să tot pună mingea jos și să se tolănească pe ea, încercând.. ei știu ce, ca să joace rugby cum vedem la ăia care chiar joacă, nimic! Un 21-21 final, după zeci de „tușe” aiurea și după zeci de „înainte” la cele mai simple pase. Probabil că ne calificăm. Și la ce ajută?