Și Geoană și Năstase i-au propus lui Diaconescu o candidatură în tandem la Congres



Vicepreședintele PSD Cristian Diaconescu, creditat de unii lideri social-democrați ca potențial candidat la președinția partidului, a avut, în ultimele zile, propuneri de candidatură în tandem la Congres atât din partea lui Mircea Geoană, cât și a lui Adrian Năstase.
Surse din PSD au declarat, joi, pentru MEDIAFAX că Diaconescu a avut oferte de a candida la Congresul PSD în echipă atât cu Adrian Năstase, cât și cu Mircea Geoană.
Aceleași surse susțin că Diaconescu, pe de altă parte, a primit asigurări din partea lui Marian Vanghelie, de sprijin la Congres, indiferent de poziția pentru care ar candida.
Vehiculat, în primă instanță, de Miron Mitrea ca posibil candidat pentru funcția de președinte al PSD, Diaconescu a evitat până acum să anunțe dacă va candida la o funcție de conducere la congres.
Pe de altă parte, surse din PSD au susținut varianta unei candidaturi a lui Cristian Diaconescu la funcția de președinte al Consiliului Național, în ipoteza în care Adrian Năstase ar candida la șefia partidului.
Sursele invocate au precizat că oferta făcută de Mircea Geoană lui Diaconescu se referea la un sprijin pentru poziția numărul doi în partid, indiferent ce titulatură ar avea. Opțiunea lui Geoană este ca, într-o eventuală modificare a Statutului partidului, să se înființeze funcția de prim-vicepreședinte. Adrian Năstase, pe de altă parte, s-a pronunțat pentru reînființarea funcției de președinte executiv.
Aceleași surse au mai arătat că oferta făcută de Năstase lui Diaconescu nu a fost una concretă, pe funcții, fostul premier avansând doar propunerea unei candidaturi în echipă, fără a preciza ce funcții ar urma să vizeze cei doi.
În unele cercuri din PSD s-a lansat, săptămâna trecută, o variantă de candidatură în echipă la Congresul din primăvară, în care Năstase ar urma să candideze la șefia PSD, Victor Ponta la funcția de președinte executiv, iar Diaconescu la cea de președinte al Consiliului Național.