„Și-au furat unii altora căciulile”



„Și-au furat unii altora căciulile”
„Și-au furat unii altora căciulile”

„Și-au furat unii altora căciulile”
Gurile rele – și mai ales cele cari nu înțeleg scopul recentelor congrese liberale – spun că aceste congrese nu au nici un rost. Și n’au dreptate. Un partid politic, chiar în opoziție fiind, nu trebuie să lâncezească în inactivitate, ci el trebuie să-și pregătească cu sârguință programul pentru timpul când va fi chemat la guvern. Zece ani de guvernări liberale ne-au demonstrat că toată practica politică a liberalilor se rezumă la furt. Și nici în opoziție – recte la congrese – liberalii, care între timp și-au reîmprospătat cadrele, nu fac decât să continue această practică. Nemaiavând posibilitatea de a fura statul și pe cetățeni, ei se fură unii pe alții, numai și numai pentru a nu pierde deprinderea acestui frumos obicei. Așa s’a întâmplat și la congresele de la Suceava unde participanții și-au furat unii altora căciulile”.
„Cuvîntul țărănimii” anul VIII, Nr. 122, Decembrie, 1929.
„Pregătiri pentru sezonul sportiv de iarnă”
În satele și orașele regiunii Suceava se fac intense pregătiri pentru sezonul sportiv de iarnă. Cele 5 săli de sport din orașele regiunii au fost amenajate și în unele din ele a și început activitatea sportivă. Aici se desfășoară întreceri de tenis de masă, volei, baschet, handbal redus. Odată cu venirea timpului rece a început și amenajarea patinoarelor al căror număr va fi mai mare față de anul trecut. În orașele Rădăuți, Suceava, Botoșani și Vatra Dornei au luat ființă centre unde profesori și antrenori vor iniția copiii în frumosul sport de iarnă – patinajul”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3732, Sîmbătă 5 decembrie 1959.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. O polemică amuzantă… transcarpatică

Tutti frutti… cu dragoste (43). „Dihania din casă”

Gheorghiu susține că inaugurarea Bazei Nautice de la Fălticeni a fost „încă un pas spre dictatură și monopol de putere din partea PSD”

Deputatul Gheorghiu spune că baza sportivă de la Fălticeni a fost construită cu fonduri de la Consiliul Județean Suceava și de la Primăria municipiului
Deputatul Gheorghiu spune că baza sportivă de la Fălticeni a fost construită cu fonduri de la Consiliul Județean Suceava și de la Primăria municipiului