Clipe de șoc și groază pentru o fată de 15 ani din municipiul Vatra Dornei, după ce fostul iubit, un bărbat în vârstă de 27 de ani, s-a răzbunat pe ea într-un mod animalic. Pentru că nu s-a împăcat cu ideea că minora nu mai este împreună cu el, Mariane-Petrică Roșca, de loc tot din Vatra Dornei, a luat-o cu forța pe fată și după ce a dus-o în apropiere de stația CFR din localitate, a bătut-o și apoi a violat-o.
După ce a fost abandonată de agresor, fata s-a adresat unui bărbat care se afla în apropiere și i-a cerut ajutorul. Speriat de modul cum arăta minora, bărbatul a sesizat imediat o patrulă de jandarmi, iar mai apoi cazul a fost preluat de polițiștii dorneni.
Din verificările efectuate a rezultat că vineri, 8 iulie, fata a mers la o prietenă cu care discuta în momentul în care peste ele a intrat Roșca, individ cu care minora a avut anterior o relație de concubinaj. Bărbatul a forțat-o pe minoră să îl însoțească în zona unui platou din apropierea Stației CFR Vatra Dornei, unde, prin amenințări și acte de violență, lovind-o peste față și corp cu palmele, a constrâns-o să întrețină raporturi sexuale cu el. După consumarea agresiunii sexuale, fata arăta jalnic, cu semne de violență pe corp și cu hainele rupte.
Fata a fost examinată și de un medic legist, care a confirmat violul, motiv pentru care Mariane-Petrică Roșca a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de„viol” și „act sexual cu un minor”.
În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Vatra Dornei, care a decis să ia măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
În plus, Mariane-Petrică Roșca este obligat să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii familiei acesteia și cu martorii.