Violență

Și-a ștrangulat cu un cablu și și-a bătut fosta iubită deși avea interdicție să se apropie de ea



Gelu Alexa, din comuna Adâncata, a fost reținut de polițiști
Gelu Alexa, din comuna Adâncata, a fost reținut de polițiști

Un individ a ajuns în arest după ce a bătut-o cu pumnii și picioarele pe fosta concubină, iar apoi a ștrangulat-o cu un cablu. S-a întâmplat în cursul zilei de 27 februarie, iar individul care a agresat-o pe femeie nu a ținut cont că avea interdicție să se apropie de ea. Și nu a fost singura oară când a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Suceava valabil jumătate de an. Cu două zile mai devreme, pe 25 februarie, a intrat, de asemenea, în curtea gospodăriei, deși avea interdicție în acest sens
”La data de 25.02.2024 nu a respectat sentința civilă emisă de Judecătoria Suceava, respectiv a încălcat ordinul de protecție valabil pentru o perioadă de 6 luni, prin care i s-au impus acestuia mai multe interdicții/măsuri, constând în aceea că s-a deplasat la locuința fostei sale concubine și a pătruns în curtea imobilului de locuit, deși cunoștea că prin emiterea ordinului de protecție mai sus menționat i-a fost interzis acest lucru, iar ulterior, la data de 27.02.2024, a încălcat din nou ordinul de protecție deplasându-sela locuința fostei sale concubine, a pătruns în casa de locuit, deși cunoștea că prin emiterea ordinului de protecție mai sus menționat i-a fost interzis acest lucru și a exercitat acte de violență împotriva acesteia prin lovirea cu pumnul în zona feței și ulterior cu piciorul în zona capului, urmate de strangularea acesteia cu un cablu, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 12-14 zile, conform înscrisurilor medico-legale emise de SJML Suceava”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Gelu Alexa, din comuna Adâncata, a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava, care a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de”încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute de lege”, respectiv ”lovire sau alte violențe”.



Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Patru indivizi, reținuți în arest după ce și-au bătut un consătean și au deranjat ordinea și liniștea publică

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava