Reclamație

Și-a luat șofer să meargă la o pizza, iar respectivul i-a furat mașina

Un tânăr din municipiul Suceava a reclamat la poliție că i s-a furat mașina proprietate de către un alt tânăr pe care l-a rugat să-i conducă autoturismul, întrucât păgubitul nu are permis de conducere.
Reclamantul, Ioan D., în vârstă de 25 de ani, le-a povestit polițiștilor că duminică după-amiază, în jurul orei 14.00, a rugat o cunoștință, Gabriel C., de 31 de ani, tot din municipiul Suceava, să îi conducă mașina, întrucât el nu are permis de conducere.
Cei doi tineri s-au oprit la o pizzerie pe strada Ana Ipătescu, iar la un moment dat, povestește Ioan D., celălalt tânăr a luat cheile de la mașină de pe masă și fără acordul proprietarului a urcat în autoturism și a plecat.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir