Cercetări poliție

Și-a găsit mașina distrusă, după ce o lăsase peste noapte într-o parcare din George Enescu

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată ieri dimineață de proprietarul unui autoturism VW Jetta despre faptul că și-a găsit mașina distrusă, după ce a lăsat-o peste noapte într-o parcare din cartierul George Enescu.
Reclamantul, Gheorghe C., din comuna Fântânele, le-a spus polițiștilor că miercuri seară și-a parcat mașina vizavi de stația de autobuz „Curcubeu”, în fața blocului T93, iar ieri dimineață, în jurul orei 7.00, și-a găsit autoturismul cu parbrizul și geamurile de la două portiere distruse, dar și cu un cauciuc tăiat.
Bărbatul a declarat că habar nu are cine ar fi putut să producă acele distrugeri la mașina sa, întrucât nu este în relație de dușmănie cu nimeni.
Cercetările au fost preluate de judiciariști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 2.000 de lei.

Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat