Și a fost Iisus copil, fără leagăn, fără slavă…

Ne apropiem de Betleem. Suntem cu ochii țintă spre Hristos Iisus Pruncul și tragem cu privirea la propriii noștri prunci, la tinerii care stau lângă noi pe calea Betleemului. Nu am fost răbdați în liniște nici în Postul acesta al Crăciunului și tulburările ne-au războit. Și încă o mai fac. Nu o fi dar ceresc liniștea în Pragul Cerului. Hristos Domnul ne învață, prin Întruparea Sa, că vine să ne vindece de fricile noastre sociale pentru așezarea noastră întru Cer. Discreției Sale politicul îi răspunde cu ucidere (Irod) și alungare, Mântuitorul fiind un migrant politic, fuga sa în Egipt consumându-se în taina aceasta. Întoarcerea Sa acasă este un act de curaj, de asumare a unui statut nou într-o lume aproape ostilă. El rămâne Străinul dus de orgoliul fariseilor locali la marginea prăpastiei. Crește și propovăduiește într-o lume a valorilor înțepenite, este educat să repete irepetabilul și când rostește adevărul ca Adevăr este batjocorit, lăsat corigent la limba calpă a încrezutelor crezuri duhovnicești. Preferă săracii oricărei bogății, liniștește furtuni în loc să înspăimânte cu ele, are putere și nu o folosește împotriva aproapelui, ba chiar ne învață că aproapele suntem noi. Înmulțește pâini și pești săracilor fără a lua plată, stinge setea bucuroasă de vin a nuntașilor cu un soi de licoare al cărei gust ne vindecă neiubirile, dând sens Liturghiilor. Tăinuie smerit identitatea Sa, purtând misiunea Tatălui. Rămâne în tot ce face Fiu și Rob, adică un Copil Veșnic.
Fără leagăn și fără slavă omenească aplaudându-i reușitele, Hristos Domnul crește ca un Copil sănătos. Nu. Nu i s-au dat diplome și nici recunoașteri oficiale, freamătul mulțimii fiind plată milei Sale și ridicarea celor căzuți minunată recunoștință. De ce n-am învățat oare de la El taina aceasta a smereniei lucrătoare de dragul unei Chemări? De ce ni-i oare mai drag zvonul de aplauze și temeneaua aproapelui decât adâncul de rugăciune pe zăplaz de Munte? Putem bănui că Mântuitorul era un Însingurat, că la modul Lui de a fi dintr-o bucată l-am așeza și astăzi la colț ori în ultima bancă. În pedagogia mediocrității cu ifose nu s-a schimbat nimic, ar fi încă o victimă a falsei meritocrații în care contează mai mult ce cred oamenii despre tine decât cum ești tu ca atare. Nu este El fiul tâmplarului… Un pedigree uman care nu-i deschide căi în viață. Doar că El Este Viața!
Privind prin El la copiii noștri, purtăm aceleași vini. Îi alungăm de teamă să nu zdruncine tronurile carierelor noastre, alergându-i prin mall-uri ca printr-un Egipt steril și incapabil de a mai dărui comuniune. Nazaretul în care cresc e la fel de reactiv ca cel de atunci. Iar școala le rejectează vocațiile în colțuri de hotărâri judecătorești. Da, copiilor noștri li s-a dus la Curtea Constituțională vocația creștină și au fost găsiți vinovați de ea. Și trebuie să și-o asume public, pentru a fi obiect de batjocură tuturor zgomotoșilor indecenți. Mă întreb la cât a fost batjocorită credința copiilor noștri, la cât li s-a dat peste nas că au oră de religie, la cât sunt șicanați de cultura face-booom a atotștiutorilor hermeneuți ai unei științe inexistente și nicăieri arătate, cum vor rezista dacă nu le va sta Hristos alături? Ca Biserică avem o vină profundă. Am așteptat să ni se întâmple pentru a reacționa, am tergiversat prin atenuări și diplomații ieftine lucidizări prompte, care ne-ar fi făcut să evităm transformarea creșterii morale a copiilor noștri în obiect de drept constituțional. Nu am construit în timp, cu tot efortul ultimilor ani, competențele exigente prin care să întărim morala dascălilor de religie susținându-le și eclesial vocația profesională. Asumată în numele Bisericii. Nu programele școlare și nici indecențele educaționale ale unora dintre profesori au creat blocajul de acum, ci lipsa de concentrare în dialog, intrarea în jocul vulgar al transferării în dimensiune pur umană a unui dar dumnezeiesc: dreptul de a fi Copil ca Însuși Dumnezeu! În fond, ce îi cereau fariseii și legaliștii lumii de atunci lui Hristos este ceea ce li se cere și copiilor noștri. Poți admite și propovădui religia, dar nu credința, mijloacele, dar nu Învierea! Soluția a fost Crucea.
De multe ori mi s-a atras atenția și am fost întrebat dacă nu cumva mi se pare că nu mai sunt tineri în Biserică. Dinspre partea în care-mi împlinesc misiunea nu este așa, din contră, îndrăznesc să mărturisesc că e plin de tineri și de copii. Astăzi o generație de filosofi, care se pretind din trunchiul unei filosofii a moralei libere, ne bate obrazul și uneori pe bună dreptate. Recunosc că avem nevoie de ei ca de aer, pentru a nu ne pricăji în triumfalisme retorice ori discursuri patriotarde ieftine. Am crescut cu ei. Îi iubesc exact așa cum sunt. Dar asta nu le dă nici un drept să-mi reducă propriul meu parcurs ori parcursul Ortodoxiei la simple ironii de școală marxist-leninistă dintr-un obscur colhoz sovietoid. Și nici să-mi terorizeze pruncii din familie și Biserică, provocând nesiguranțe și nod în gât colegilor mei profesori de religie.
Zilele acestea, în diferite școli în care am mers să vorbesc copiilor și profesorilor, i-am găsit triști și abătuți. Mesajul social predilect este că nu vor mai face religie. Le-am zâmbit și le-am spus, obosit eu însumi, povestea lui Moș Gerilă prin care în iarna anilor 1987-1988 comitetele de Partid Comunist locale au încercat să-l înlocuiască pe Moș Crăciun. Și că Bătrânul cel sfințit a rămas la locul său, acasă și în Biserică, și a așteptat pentru a reveni în școală. Și nu, nu a așteptat mult.
Fără leagăn și fără slavă. Le propunem copiilor o copilărie furată. În favoarea cui? Nici o motivație constituțională nu va argumenta lipsa de discernământ duhovnicesc a unor oameni puși să medieze discernământul. Le mulțumim frumos de dar. Vom fi cuminți și decenți. Cel pe care-L limitează prin procedee ieftine ne-a învățat răbdarea de a crește în credință. Copiii sunt aliații noștri cei mai de preț. Lor, minunaților noștri colegi de bancă, le sărutăm mânuța și le spunem să fie fără grijă. Ne vom lua în serios misiunea. Și vom crește împreună de dragul Copilului din Betleem. Răstignitul nostru Iertător!
(pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA)