Tânărul care în noaptea de miercuri spre joi și-a înjunghiat soția, o minoră de 17 ani, în gara Vatra Dornei Băi, a fost arestat preventiv vineri de către judecătorii Tribunalului Suceava, la cererea procurorilor criminaliști, sub acuzația de tentativă de omor calificat.
Boby Ionuț Lăcătușu, în vârstă de 19 ani, din comuna Pojorâta, a fost părăsit de soție în urmă cu câteva săptămâni, pentru că, susține victima, acesta era violent cu ea.
Cei doi locuiau împreună la Gura Humorului, iar adolescenta a plecat la părinții ei, la Vatra Dornei.
Soții Lăcătușu au împreună un băiețel în vârstă de un an și trei luni, iar acesta a și fost pretextul pentru care agresorul și-a sunat soția în noaptea în care s-a petrecut fapta.
Cum copilul a rămas la el, Boby Ionuț Lăcătușu a sunat-o pe victimă, spunându-i să vină până în gară să-i dea băiețelul.
Pe peronul stației CFR, însă, agresorul, care venise fără copil, a scos un cuțit de bucătărie și i l-a înfipt victimei în spate.
După ce fata a căzut pe peron, tânărul de 19 ani s-a tăiat cu cuțitul pe piept, iar apoi a observat pe stradă o mașină de poliție, a sărit în fața ei și a declarat că și-a omorât soția.
Din fericire, victima era încă în viață, iar polițiștii au chemat imediat o ambulanță care a transportat-o la spitalul din Vatra Dornei, de unde a fost transferată la Spitalul Județean.
„Aceasta a fost examinată din punct de vedere medico-legal, medicul legist concluzionând provizoriu că prezintă o plagă înjunghiată penetrantă care i-a pus viața în primejdie”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Boby Ionuț Lăcătușu a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava și riscă acum o pedeapsă de până la 12 ani și jumătate de închisoare.