Violențe în familie

Și-a bătut și terorizat ani la rând soția și cei cinci copii minori, însă a fost iertat în instanță



Soția a fost bătută și terorizată ani la rând
Soția a fost bătută și terorizată ani la rând

Un individ trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, după ce și-a bătut și amenințat ani la rând soția și copiii, a fost iertat tocmai de cea care a făcut plângerea, sătulă de terorile la care a fost supusă de bărbatul cu care s-a căsătorit în urmă cu peste 25 de ani și cu care are nu mai puțin de opt copii.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Ioan I., în vârstă de 52 de ani, din Liteni, muncitor în cadrul Primăriei Suceava, pentru nu mai puțin de nouă infracțiuni de loviri sau alte violențe și 13 infracțiuni de amenințare asupra propriei familii.
În rechizitoriul înaintat instanței de judecată, anchetatorii prezintă faptele violente ale inculpatului.
Îi bătea, îi alunga de acasă și amenința că dă foc la casă. Mama și copiii au stat aproape o zi ascunși într-o grădină
Ioan I. locuiește împreună cu soția sa și cu cinci dintre cei opt copii ai lor. De fiecare dată când consuma alcool, respectivul devenea extrem de violent, soția și copiii fiind bătuți și nevoiți să fugă de acasă.
Pe 1 august 2010 a avut loc unul dintre episoadele violente. În acea zi, susțin procurori, Ioan I., cu mințile îmbibate în alcool, și-a bătut soția cu pumnii și un făraș, lovind-o peste tot corpul și amenințând-o pe ea și pe cei patru copii minori care erau de față, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, că va da foc la casă, având în mână o sticlă cu combustibil. Copiii au început să plângă, iar inculpatul urla la soția lui să plece de acasă cu tot cu odrasle, pentru că nu sunt ale lui.
Femeia și cei patru copii au fugit de acasă și au stat ascunși într-o grădină până a doua zi după-amiază. Când au încercat să revină acasă, au fost alungați din nou, unul dintre minori, o fetiță de 10 ani, fiind lovită cu un telefon în față.
Ulterior, a revenit la domiciliu și cel de-al cincilea copil care locuia cu părinții la Liteni, o fată în vârstă de 9 ani, însă și aceasta a avut aceeași soartă, fiind lovită în zona capului de tatăl ei și alungată de acasă.
Bătute în drum, pentru că nu au vrut să-i dea bani de băut
O săptămână mai târziu, Ioan I. și-a băut iarăși mințile și s-a întâlnit în apropierea unei benzinării din orașul Liteni cu soția și cu una dintre fetele lor, care se întorceau de la treabă, după ce munciseră cu ziua pe la consăteni.
Pentru că nu au vrut să-i dea bani de băut, Ioan I. le-a lovit cu pumnii în zona toracelui și a capului, amenințând din nou că va da foc la casă.
Din fericire, prin zonă trecea în acele momente un polițist care a intervenit și l-a calmat pe scandalagiu.
Soția și fetițele de 9 și 10 ani, atacate cu o furculiță
Scenele de violență, însă, s-au repetat în aceeași zi, după câteva ore de la primul incident, de data aceasta la locuința inculpatului. Acesta și-a luat iar la pumni soția și copiii, cerându-le să plece de acasă și amenințând din nou că va incendia locuința.
După ce femeia a ieșit în drum cu cei cinci copii, inculpatul s-a dus după ea și a încercat să-și lovească soția cu o furculiță, lovind-o la una dintre mâini. Fetele de 9 și 10 ani au sărit în apărarea mamei lor, însă au fost lovite și ele cu furculița, în zona obrazului drept, respectiv în zona unui antrebraț. Apoi bărbatul a început să le înjure pe drum și să le fugărească, intenționând să le lovească din nou cu furculița.
În rechizitoriul întocmit de procurori este prezentată încă o ieșire extrem de violentă a lui Ioan I., de data aceasta petrecută în luna septembrie a anului trecut, când inculpatul a lovit-o cu un par pe soția sa în zona capului și a toracelui, femeia fiind nevoită să se refugieze în magazia unei vecine.
Surpriză la ultimul termen al procesului
Sătulă să mai îndure tot acest calvar, soția terorizată s-a decis să depună plângere împotriva soțului ei pentru loviri sau alte violențe și amenințare, iar polițiștii l-au pus sub acuzare și pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În noiembrie 2012, procurorii l-au trimis în judecată, iar dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Suceava. La începutul săptămânii trecute, la termenul de pe 8 aprilie, instanța a luat la cunoștință despre faptul că soția inculpatului și-a retras plângerea, motivând că s-a împăcat cu soțul ei.
În calitate de reprezentant legal, soția a retras și plângerile făcute în numele copiilor ei, astfel că judecătorii au încetat procesul penal față de Ioan I. sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
Magistrații Judecătoriei Suceava au decis însă să-l condamne pe soțul violent la opt luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri, dându-i un termen de încercare de doi ani și opt luni.
De asemenea, judecătorii au decis obligarea inculpatului la plata a 900 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Câte 600 de lei, cheltuieli de judecată, vor avea de achitat și soția și fiica cea mare a celor doi.
Trimiși în judecată pentru că și-au luat la pumni soțiile
În urmă cu câteva săptămâni, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au trimis în judecată doi bărbați din municipiul Suceava, acuzați de asemenea că și-au luat la pumni soțiile, scenele de violență având loc la domiciliile acestora.
Într-un caz, după ce a bătut-o, soțul și-a amenințat soția cu un cuțit, spunându-i că-i va tăia capul, de față cu cei doi copii minori ai lor, doi băieți, de 11, respectiv 14 ani.
Victima a ajuns la spital cu fractură o oaselor nazale și echimoze, necesitând între 17 și 18 zile de îngrijiri medicale, iar soțul, Cornel V. (39 de ani), a fost dat pe mâna judecătorilor.
Soția acestuia s-a constituit parte civilă în proces, cu suma de 3.000 de euro.
Cel de-al doilea caz s-a petrecut într-un bloc din cartierul George Enescu. Matei N. (41 de ani) și-a bătut soția până a lăsat-o lată, lovind-o chiar și de față cu o vecină, căreia victima i-a cerut ajutorul.
Și când au ajuns polițiștii și ambulanțierii la fața locului soțul agresiv continua să-și înjure consoarta.
La audieri, Matei N. și-a recunoscut faptele, dar a precizat că a făcut-o pentru a se apăra, întrucât soția intenționa să-l lovească.



Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic