Și-a agresat soția cu un cuțit și a fost trimis să mediteze în arest

Un bărbat din comuna Slatina a ajuns în arest preventiv după ce și-a agresat soția folosind în acest sens și un cuțit. Incidentul a avut loc pe data de 9 octombrie, iar femeia a ajuns la spital a doua zi. Inițial, ea a precizat că a fost victima unui accident casnic, dar medicii au realizat că, de fapt, era vorba de o agresiune.
”Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, pe fondul stării de ebrietate în care se afla, inculpatul, folosind un cuțit, a exercitat asupra soției sale acte de violență în zone vitale, cu intenția de a-i suprima viața și consecința producerii unor leziuni grave acesteia”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Polițiștii de la Investigații Criminale și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au preluat cercetările, iar în cursul zilei de miercuri Valerică Gheorghe Dumitrașcu a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la violență în familie.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei