Un bărbat din Ițcani și-a ținut o săptămână mama moartă în casă, refuzând să accepte ideea că femeia nu mai este în viață.
Câteva zile la rând, bărbatul i-a terorizat pe angajații Serviciului Județean de Ambulanță, cărora le-a cerut consult medical, tratament și chiar internare în spital pentru mama decedată, despre care el susținea că de fapt se simte rău. Femeia a fost în cele din urmă îngropată la intervențiile rudelor, Poliției, asistentului social și preotului.
Aurelia P., în vârstă de 82 de ani, locuia într-o casă din Ițcani, împreună cu fiul ei Mircea. Vecinii spun că cei doi trăiau izolați din cauza bărbatului, care nu era de acord ca cineva să le treacă pragul. „Nu bea, dar e agresiv. Nici nu știu câți ani are, probabil vreo 50. Nu te poți înțelege cu el, are cu siguranță probleme psihice”, a precizat ieri una din persoanele care locuiesc în zonă.
A murit din cauze naturale
Săptămâna trecută, luni, Mircea P. a solicitat Salvarea pe motiv că mama sa se simte rău. Medicul de pe ambulanța care s-a deplasat la fața locului a constatat că femeia este moartă și i-a spus bărbatului să-i scoată certificatul de deces.
A doua zi, însă, în loc să facă demersurile pentru înmormântare, fiul bătrânei a sunat din nou la Salvare, solicitând un echipaj pentru mama sa care „nu mai respiră”.
O mașină SMURD s-a deplasat în zonă, dar miercuri dimineață bărbatul era în continuare convins că cea care i-a dat viață trăiește. El s-a prezentat la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava și le-a zis cadrelor medico-sanitare de aici că mama sa vomită și ar avea nevoie de o perfuzie.
„Știam povestea, așa că l-am fugărit acasă și am anunțat Poliția. După-amiază, vine din nou, cu o mașină și cu moarta înăuntru. Ne zice să o consultăm, că încă respiră, și să-i facem o injecție sau o perfuzie, eventual să o internăm. Era însoțit și de fratele său, care încerca să-l convingă că, de fapt, bătrâna e decedată”, a declarat unul din medicii de la SJA, de serviciu în cursul zilei de miercuri.
Mircea P. a continuat să nege decesul mamei sale, iar pentru că era agitat, rudele sale au cerut sprijinul Poliției.
În urma intervențiilor oamenilor legii, asistentului social și al preotului, bătrâna a fost înmormântată sâmbătă. În acest caz, nu există suspiciunea comiterii unei fapte penale.



