Clădirea destinată să fie biserică devine prin sfințirea ei de către arhiereu locașul lui Hristos, locașul în care se va putea săvârși Sfânta Liturghie, având pe Hristos ca lucrător în ea, ca Cel în al cărui Trup și Sânge se vor preface Cinstitele Daruri, ca să se împărtășească credincioșii cu ele, și pe a cărei Masă se va odihni în chivot neîncetat cu Trupul și cu Sângele Lui sub chipul pâinii și vinului, ca punte neîncetată între pământ și cer, între Dumnezeu și creație, spre a fi de folos credincioșilor în orice clipă ar voi.
Rugăciunile și actele arhiereului de la sfințirea bisericii exprimă într-o mare varietate de forme acest fapt al sălășluirii lui Hristos.
Mirenii intră în biserica gata sfințită
În timpul sfințirii bisericii mirenii se scot afară, căci sfințirea bisericii sau a locului unde se sfințesc oamenii, nu vine de la ei, ci de la Hristos, închipuit de arhiereu și lucrător prin el, înconjurat ultimul de preoți, iar primul de îngerii Lui nevăzuți. Mirenii trebuie să intre în biserică gata sfințită, căci ei nu se apropie de Hristos și nu primesc mântuirea de la El decât după ce a înviat și după ce este vestit de Apostoli peste care a coborât Duhul Lui cel Sfânt și sfințitor. Căci sfințirea bisericii reprezintă coborârea Duhului cel Sfânt al lui Hristos peste Apostoli, în foișorul de sus, care devine primul locaș bisericesc și este o extindere a acestei coborâri în locașul bisericesc ce se sfințește.
Ungerea Sfintei Mese
După spălarea cu apă (și săpun), Sfânta Masă se spală cu vin și cu apă de trandafiri, care închipuie spălarea trupului lui Iisus după moarte, cu mir de preț, spre cinstirea Lui.
Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul Mir, în chipul crucii. Prin această coboară Sfântul Duh în unire cu Tatăl și cu Fiul, în urma jertfei aduse de Hristos
pentru noi. Duhul Sfânt rămâne astfel în Sfânta Masă, lucrând din ea prin preot în toate Tainele și ierurgiile, dar mai ales realizând prefacerea euharistică.
Se pun apoi patru bucăți de pânză pe cele patru colțuri ale Sfintei Mese, cu icoanele celor patru Evangheliști, arătându-se ca pe Hristos, piatra cea din capul unghiului, sunt așezați Apostolii ca temelie, ca primul început al zidirii bisericii pe El și că El e făcut cunoscut în cele patru direcții ale lumii prin Sfintele Evanghelii.
Sfânta Masă, închipuind pe Hristos, e îmbrăcată apoi în cămașa care înfățișează giulgiul lui Hristos. Iar deasupra ei se pune o pânză albă, care reprezintă haina de slavă și de lumină a Lui. Moartea și învierea sunt unite în El. Peste pânza albă se așează Sfântul Antimis, care reprezintă îngroparea sau jertfa lui Hristos, având în el moaștele unui mucenic.
Duhul Sfânt, prezent în toată biserica
Antimisul se dă fiecărei biserici de către arhiereul de care depinde, căci Biserica întemeiată de Hristos prin Duhul Sfânt întâi în Ierusalim, se întinde tot de către El prin arhierei, ca organele Lui, în Bisericile locale ce se țin toate într-o unitate de timp și spațiu prin episcopi, urmașii Apostolilor, care și ei se țin într-o unitate.
Deasupra antimisului se pune Sfânta Evanghelie și crucea, pentru ca prin învățătura și jertfa Sa mântuiește Hristos pe credincioșii ce țin de ea (de Biserică). Dar acesta este și un mod al Bisericii de a se menține în tradiția apostolică vie. Același Duh Sfânt al lui Hristos cel jertfit și înviat, prin care Hristos a întemeiat în ziua Cincizecimii Biserica, vine prin sfințirea bisericii de către arhiereu și a antimisului dăruit de arhiereu după sfințirea lui, și continuă să lucreze și în timpul nostru și în fiecare Biserică locală, comunicându-L credincioșilor pe același Hristos adevărat și întreg.
După aceea episcopul cădește biserica și un preot, mergând după el, unge cu Sfântul Mir toată biserica. Duhul Sfânt nu stă numai în Sfânta Masă, ci își răspândește prezentă în toată biserica, cum s-a răspândit unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Hristos la toată firea omenească a celor ce primesc pe Hristos prin credință.
Cincizecimea și Euharistia sunt strâns unite
Apoi arhiereul, intrând în Sfântul Altar, îngenunche în fața Sfintei Mese, și după altă rugăciune, încheie lucrarea de sfințire a noului locaș cu următoarea rugăciune în care se arăta că sfințirea noului locaș este o adevărată Cincizecime sau continuarea aceleia: „Mulțumim Ție, Doamne, că darul pe care l-ai vărsat peste Apostolii Tai, l-ai vărsat și peste noi, păcătoșii. Drept aceea ne rugăm Ție, ca jertfele ce se aduc într-însa să se prefacă întru Prea Sfântul Tău Trup și Sânge al Unuia Născut Fiului Tău, spre mântuirea a toată lumea și a nevredniciei noastre”. Duhul Sfânt nu se pogoară pentru că Hristos rămâne în cer, ci pentru a face ca Hristos să vină cu Trupul și Sângele Său pe Sfânta Masă sub chipul pâinii și vinului, ca să se împărtășească, pline de Duhul Sfânt, credincioșilor. Cincizecimea și Euharistia sunt strâns unite, cum e unită Cincizecimea cu toate Tainele, lucrarea Duhului Sfânt fiind una cu lucrarea lui Hristos. Din Hristos se răspândește Duhul Sfânt; în Duhul Sfânt e prezent Hristos în mod nevăzut. Lucrarea Duhului Sfânt e forma simțită a lucrării lui Hristos.
Apoi arhiereul, dezbrăcându-se de giulgiul ce l-a avut deasupra odăjdiilor sale, se duce la biserica veche și aduce cu pompă moaștele sfinților mucenici și le așează în noua biserică, arătându-se iarăși menținerea tradiției vii a Bisericii, cu transmiterea Duhului Sfânt, ca transmitere a sfințeniei și lucrării aceluiași Hristos adevărat și întreg. (Părintele Dumitru Stăniloae)
