Sfințire de prescurărie la Mănăstirea Cămârzani și Parastas pentru Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul

În după-amiaza zilei de 6 decembrie 2021, zi în care Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, s-au aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cămârzani, județul Suceava.
Alături de un sobor de preoți și diaconi, cei doi ierarhi au săvârșit slujba Parastasului la mormântul vrednicului de pomenire Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, cu prilejul împlinirii a 17 ani de la mutarea sa în veșnicie, Arhiereu-Vicar al eparhiei între anii 1992 – 2004, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul a fost ctitor al așezământului monahal închinat Născătoarei de Dumnezeu, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Soborul slujitor a săvârșit apoi și slujba de sfințire a prescurăriei din incinta Mănăstirii Cămârzani, care i-a primit ca ocrotitori pe Cuvioșii Părinți Spiridon și Nicodim, prescurarii de la Lavra Pecerska din Kiev. Amenajarea spațiului în care se vor pregăti prescuri pentru întreaga Arhiepiscopie a fost posibilă prin osteneala părintelui arhimandrit Mihail Balan, exarh de zonă și stareț al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, cu implicarea obștii monahale și a maicii starețe, stavrofora Maria Deac, precum și cu ajutorul unor preoți din Ucraina, cunoscători ai meșteșugului realizării „pâinilor punerii înainte”.
Spațiul în care este amenajată prescurăria a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu untdelemn sfințit.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adus mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui atelier care va deservi întreaga eparhie. Ierarhul a subliniat și faptul că în cadrul Mănăstirii Cămârzani funcționează fabrica de lumânări și tipografia Arhiepiscopiei, moment în care a felicitat maicile pentru efortul depus în împlinirea lucrării Bisericii.
Alături de obștea monahală și de credincioși, la eveniment au participat clerici din cadrul Centrului Eparhial Suceava, protoierei, precum și stareți și starețe de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
(Irina Ursachi, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române