Cronica religioasă

Sfințire de biserică în satul Adâncata

Vineri, 26 octombrie, va avea loc slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sf. Mr. Mc. Dimitrie” din satul Adâncata. Slujba de sfințire va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După slujba de târnosire și Sfânta Liturghie, credincioșii veniți de pretutindeni vor putea participa la o agapă creștină. Organizatorii evenimentului duhovnicesc de pe 26 octombrie sunt preotul paroh Alexandru Grivincă, membrii Consiliului Parohial și credincioșii satului.
Trecerea prin Sfântul Altar se poate face în perioada 26 octombrie – 02 noiembrie.

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor