Calendar ortodox

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita

Originară din Iconia, Sfânta Iulita a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Când a început prigonirea creștinilor, Sfânta Iulita a luat pe fiul său, Chiric, în vârstă de trei ani, și a fugit în Seleucia, apoi în Tarsul Ciliciei. Dar și aici creștinii au fost prigoniți, iar Iulita și Chiric au fost uciși din porunca dregătorului Alexandru. Moaștele Sfinților Chiric și Iulita au fost descoperite, în mod minunat, în timpul împăratului Constantin cel Mare. În cinstea lor a fost construită o mănăstire lângă Constantinopol și o biserică în apropierea Ierusalimului. Tradiția menționează că Sfinții Chiric și Iulita ajută familiile creștinilor aflați în dificultate și cu rugăciunile lor copiii bolnavi primesc vindecare de la Dumnezeu.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; a Sfântului Vladimir, Luminătorul Rusiei, și a Sfântului Mucenic Lolian. Mâine, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh și Mucenic Atinoghen împreună cu cei zece ucenici ai săi.
(sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava