In memoriam

Sfinții Martiri Brâncoveni, comemorați la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Suceava

Grupul statuar al Martirilor Brâncoveni pe frontispiciul Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Suceava
Grupul statuar al Martirilor Brâncoveni pe frontispiciul Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Suceava

În cursul lunii iunie a acestui an Parlamentul României a adoptat ziua de 16 august ca fiind ”Zi Națională de Conștientizare a Violențelor Împotriva Creștinilor”. Această zi nu a fost aleasă întâmplător, ci coincide cu Sărbătoarea Martirilor Brâncoveni, care au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Această zi va trebui să reprezinte un semn de conștientizare din partea românilor a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși astăzi creștinii în întreaga lume și să-i încurajeze în a-și exersa credința fără teamă și hărțuire.
Cu această ocazie, la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Suceava va avea loc duminică, la ora 11.00, după oficierea Sfintei Liturghii, o slujbă de comemorare și pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, având în vedere faptul că singurul Grup Statuar al Familiei Brâncovenilor din Bucovina se află pe frontispiciul acestei biserici, cunoscută și sub denumirea de Biserica Martirilor ”In memoriam”.
În timpul slujbei de pomenire se va depune o coroană de flori cu steagul tricolor și un cor va intona ”Imnul Sfinților Martiri Brâncoveanu”.
Grupul statuar al Familiei Martir Brâncoveanu, una dintre puținele reprezentări ale Brâncovenilor, a fost adus la biserica ”Nașterea Maicii Domnului” în anul 2004 și amplasat pe frontispiciul bisericii după cum era normal, aceștia fiind canonizați la rangul de sfinți în anul 1992. Grupul îl reprezintă pe Constantin Brâncoveanu împreună cu soția Maria și copiii acestora, alături de sfetnicul Ianache Văcărescu și a fost realizat de un sculptor italian în anul 1978. Momentul solemn va fi dedicat jertfei Brâncovenilor și tuturor creștinilor care au fost persecutați și martirizați pentru credința lor.
„Oamenii vin aici, se închină și își amintesc cu mare evlavie de acest mare român, de acest mare om al neamului nostru care este o pildă de jertfă, de dragoste, de credință pentru tot neamul nostru românesc și un model pe care ar trebui să-l ia toată lumea și mai ales tinerii, care ar trebui să înțeleagă că lucrurile mari se fac prin jertfă, o jertfă prin care acești oameni s-au dăruit bisericii neamului și credinței noastre creștin ortodoxe”, ne-a spus cu evlavie preotul paroh al bisericii unde va avea loc pomenirea, părintele Viorel Ioan Vârlan.

Recomandări

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului