Calendarul Zilei

Sfinții Cuvioși Isaachie Mărturisitorul și Varlaam, Sfântul Natalie

Astăzi este pomenit Sfântul Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol, care a trăit în secolul al IV-lea, făcându-se de tânăr călugăr și trăind în mari osteneli în deșert. Pe vremea împăratului Valens arianul, a venit la Constantinopol și-l mustra pe împărat de multe ori să înapoieze bisericile ortodocșilor și să nu-i mai prigonească. Împăratul a poruncit să-l bată și să-l arunce în mijlocul unor mărăcini mari, iar ultima dată l-a închis pentru curajul lui. Sfântul a profețit că acesta va muri, lucru care s-a și întâmplat. În timpul unei lupte cu goții, Valens a fost bătut și, ascunzându-se într-o șură, a fost ars de viu de iscoadele goților care-l căutau. Sfântul a fost mărit pentru proorocia sa și pentru mărturisirea Ortodoxiei. Tot astăzi sunt pomeniți Sfântul Varlaam și Sfântul Mucenic Natalie, care prin sabie s-a săvârșit.
(M. Nedelcu)

Recomandări

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Un dar de lumină la cumpăna dintre ani: Decaloguri la Triod, Penticostar și Octoih. Repere morale în căutarea sensului

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos