Sfinții Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul; Sfântul Mucenic Haris

Sfântul Cuvios Efrem Sirul era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam și din părinți creștini. A studiat la școala din Nisibe, iar când perșii au ocupat cetatea, școala s-a mutat la Edesa (360), sub stăpânire romană, păstrând limba siriană. A trăit sub împărații romani începând de la Sfântul Constantin cel Mare (306-337) și până la Valens (364-378). După ce a fost hirotonit diacon, i s-a încredințat noua școală siriacă din Edesa, care sub conducerea lui a cunoscut o mare strălucire. Tot în acea perioadă, a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). Fiind invitat de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei, acesta, ca un semn de prețuire, l-a hirotonit preot. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor și un om de rugăciune iubitor de viață duhovnicească. Atât a ajuns de vestit prin imnele și poemele sale, încât a fost numit „harfa Duhului Sfânt“. Sfântul Efrem a cântat cu mare strălucire credința, dragostea de frați, rugăciunea, și mai ales pocăința. Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea „Doamne și Stăpânul vieții mele“. S-a mutat cu pace la Domnul la adânci bătrâneți.
(diac. George ANICULOAIE)