SFÂRLEA ȘI ȚÂRLEA

Poți să te menții în liga I cu al de Sfârlea și Țârlea? Iată că se poate. O dovedește „Poli” Iași, care s-a instalat comod la mijlocul clasamentului, fără a avea nume mari în echipă, fără achiziții spectaculoase, fără susținere financiară locală și, ades, făr-de… noroc. Într-un campionat mediocru, unde să se situeze o echipă mediocră, decât la mijlocul ferit de intemperii? Un derbi strălucit, precum „Steaua”-„Dinamo” nu exprimă nivelul real al fotbalului românesc, fiindcă răposând „cooperativa” Pădureanu, locul aranjamentului colectiv l-a luat aranjamentul local. Cu rezultate în consecință și meciuri de doi bani. Ceea ce a făcut Bocăneală la Vaslui depășește ori limite ale fanteziei; „admirat” dintr-un singur unghi, ar avea un strop de îndreptățire – a pățit-o tocmai „Gloria” Bistrița, cândva regina mistificărilor de culise. Dar ce bocăneală! Ce arbitru programat să bată gazdele, ce slugă prea plecată a altui arbitru, care (se pare) atunci când și-a agățat fluierul în cui, a depus la magazia lui Mitică Dragomir și bruma de fair-play cu care fusese, generos și naiv, creditat de onor publicul român! Barem Lubos Michel, în meciul Norvegia-România, a văzut, într-o stăfulgerare de-o clipă, mâna atingând mingea în careu. A acordat penalty invers, dar henț, a fost. Ce a văzut Bocăneală când a acordat acel 11 m. aducător de victorie (evident, gazdelor)? Să fi strănutat Buhăescu în careu? Mai degrabă a sughițat Porumboiu în tribună – și gata, în văzul lumii, cu adevărată nerușinare, maurul și-a făcut datoria. Interesant este că bistrițenii, cu instinctul format și informații confidențiale la teșcherea, au mirosit furăciunea încă de la delegare. Și cum nu puteau s-o spună pe a’ dreaptă și adevărată, și-au întemeiat îndoielile pe-o inexactitate geografică: Vasluiul s-ar afla la mai puțin de 100 km. de Galații lui Bocăneală. Cu „obiectivitatea” cunoscută, Porumboiu ripostează (în „Pro-sport”): „Distanța corectă este de 220 km. și nu de 100.” Măi, să fie! 220 km. între Galați și Vaslui pot fi măsurați doar dacă se merge prin Cahul. Pe la Odesa, ar fi și mai mult. Direct, prin Bârlad, nu-s decât 146 km. bătuți pe muchie, dar, cum se vede, patima și inflamarea localistă mută orașe și schimbă geografia României! De parcă ar conta vreodată hotărâtor kilometrii de șosea; decisiv este milimetrul de cinste și obiectivitate tezaurizat (sau nu) în fluiericul arbitrului. Rezumând: mediocru – te instalezi la mijlocul clasamentului. Mediocru și împins din urmă de trupeți necinstiți, te cocoți ceva mai sus. Cu o anume valoare și cu o conducere de doi bani, o iei la vale (cazul „Steaua”). Știți de ce era sigur Becali că pierde „Dinamo”? Fiindcă meciul era programat… în Sâmbăta mare. Iar bunul Dumnezeu, aflat pe lista sponsorilor lui Becali, dacă nu chiar cumva printre slugile caraghiosului din Pipera, va învârti tabela de marcaj după dorința „Principelui”! Apropo de „Principe”: la Iași, în cartierul Socola, există un stabiliment onorabil ce găzduiește doi Napoleoni, un Franz Josef, un Tudor Vladimirescu, un Gagarin și-un Papă Paul. Acum vreo zece ani a răposat, tot acolo, un cunoscut personaj ce-și zicea „cavalerul luminii”. Culmea: îl chema… Stelică!