Sfântul și Marele Post

Postul Mare începe în lunea care urmează după Duminica izgonirii lui Adam din rai (sau Duminica lăsatului sec de brânză), anul acesta pe 23 februarie. Luni și marți din prima săptămănă a Postului Mare sunt zile aliturgice datorită ascezei totale (post negru) a monahilor în aceste două zile. Strictețea postului e mai mare față de celelalte săptămâni. La Pavecernița Mare din primele patru zile se adaugă Canonul Sfântului Andrei Criteanul, preluat din joia săptămânii a V-a și împărțit în patru secțiuni. În tot Postul Mare, rugăciunile au un pronunțat caracter penitențial și au un fundament biblic mai evident. Sâmbetele Postului Mare au o rânduială specială, dat fiind că în aceste zile este permisă comemorarea sfinților și strictețea ascezei, se relaxează puțin, ca și în duminici. Prima sâmbătă a Postului Mare este numită Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron și este legată nu de pomenirea propriu-zisă a lui (care e pe data de 17 februarie), ci de „minunea colivelor“ făcută de el în Postul Mare (vezi Sinaxarul zilei). Următoarele trei sâmbete: a II-a, a III-a și a IV-a sunt dedicate pomenirii morților. Sâmbăta a V-a a Postului Mare este numită și Sâmbăta Acatistului Născătoarei de Dumnezeu. Originea sărbătorii Acatistului se datorează eliberării minunate a Constantinopolului de asediul perșilor, în anul 626. Odată cu generalizarea acestei sâmbete, bizantinii au început sa sărbătorească și alte trei victorii asupra dușmanilor, câștigate tot cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu (istorisite la sfârșitul Triodului). Denumirea de Sâmbăta Acatistului este legată de cântarea în picioare a acestui imn închinat Fecioarei Maria. Se pare că acest imn – Apărătoarei Doamne… – exista și înainte de 626 și el a fost compus fie de patriarhul Proclu, fie de patriarhul Serghie al Constantinopolului. Acest Acatist a fost, o vreme, imnul poporului bizantin.
(Arhim. Chiril Lovin)