Ce poate face suferința mai ușor de purtat…? Cine îl poate ajuta, în zbuciumul de fiecare zi, pe omul modern să ducă mai ușor greul și neajunsurile cotidianului…? Mângâierea și alinarea, cine le poate picura în inimile obosite de întrebări și căutări? Secolul XXI a adus multe facilități pentru omul modern, surprinzătoare și inedite. Dar leac pentru suferință și boală incurabilă n-a găsit încă. Și totuși, Dumnezeu prin sfinții Săi face posibil acest lucru. Undeva, pe o mică insulă din Grecia, un monah care a trăit o viață cu totul deosebită aduce alinare și mângâiere pentru greul zilelor noastre aduce vindecare de boli incurabile și rezolvare pentru probleme de netrecut, când gândim în limitele omenești.
Modul cum și-a asumat încercările vieții a făcut, peste timp, din tânărul Anastasie, ierarhul Nectarie de mai târziu, un sfânt, un „sfânt al iubirii” cum îl numesc persoanele care i-au cunoscut ajutorul. Faptele deosebite și virtuțile sale sunt pentru noi sursă de încredere, izvor de nădejde și curaj.
Dar cine a fost acest om care prin modul cum și-a asumat încercările vieții a devenit sfânt? Încercăm în viața noastră să urmăm modul de viețuire al sfinților, căutând să ajungem la virtuțile pe care ei le-au practicat ca pe un lucru firesc. Gândim adesea la lumea noastră ca fiind separată de lumea sfinților, așa cum este numită în general. Dar în fapt facem parte din una și aceeași lume.
„Doctore, credeți în Dumnezeu…?”
Să fi fost câștigarea sfințeniei un lucru ușor pentru tânărul Anastasie, așa cum era numit din botez Sfântul Nectarie? La o primă vedere, viața sa nu are nimic deosebit ori spectaculos. Asemenea oricărui om care și-a propus căutarea lui Dumnezeu și dobândirea mântuirii, s-a luptat cu multe greutăți. De-a lungul vieții, a cunoscut din plin sărăcia, lipsurile, nedreptatea, umilința și boala. Dar toate acestea n-au fost pentru el decât binecuvântări care l-au condus pe drumul sfințeniei.
Pe mulți credincioși Sfântul Nectarie i-a ajutat să depășească legile firii ce par imuabile. „Doctore, credeți în Dumnezeu…?”, a fost răspunsul dat de Paraskiva din Atena atunci când a fost întrebată cum s-a vindecat de cancer. „Doctore, credeți în Dumnezeu…? Aceasta este o minune. Am fost în insula Eghina și m-am uns cu ulei sfințit de la candela Sfântului Nectarie. M-am rugat fierbinte și iată-mă…! Doctore, credeți în Dumnezeu…?” „Într-adevăr, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că ești perfect sănătoasă și toate analizele o confirmă. Mare lucru…!”, a răspuns medicul. Cu adevărat mare lucru, căci multe mărturii din întreaga lume se cunosc despre lucrarea minunată a Sfântului Nectarie. A schimbat viața multor credincioși care l-au căutat. Întâlnirea cu lucrarea sa minunată aduce pace, vindecare și multă mângâiere.
O copilărie trăită în lipsuri
Cum mai ales monahii sunt cei care se roagă pentru oamenii aflați în nevoi, și Sfântul Nectarie a cuprins în ruga sa întreaga lume rănită de boli și suferință. „Aici s-a făcut multă rugăciune…!”, repeta medicul, constatând vindecarea de cancer a unei maici din cadrul Mănăstirii „Buna Vestire” din Patmos. Repeta uimit: „Aici s-a făcut multă rugăciune…! A avut loc o mare minune…!” Iar după ultimele rezultate ale biopsiei s-a constatat vindecarea totală a cancerului. Cuvintele sunt prea mici pentru a surprinde dimensiunea lucrării sfântului vindecător. În timpul vieții sale, monahul Nectarie a dobândit virtuțile treptat, printr-o imensă răbdare, prin îndurarea în tăcere a umilințelor și a nedreptăților. Copil fiind, s-a luptat cu sărăcia extremă și lipsurile, cu toate acestea, a reușit să își depășească condiția limitată în posibilități, studiind cu sârg și reușind să își îndeplinească idealul său, acela de a urma Facultatea de Teologie. Mai apoi, ca monah și preot a fost nevoit să îndure multe uneltiri viclene, atacuri sistematice ale contemporanilor invidioși pe modestia sa jertfelnică și pe talentul oratoric. Iar atunci când lucrurile s-au întors în bine în viața sa, fiind binecuvântat cu darul arhieriei, din cauza intrigilor a fost nevoit să părăsească demnitatea de Mitropolit de Pentapolis din Egipt și să se întoarcă în Grecia, în umilință și lipsuri. În toate aceste încercări ale vieții, câtă nădejde să fi avut Sfântul Nectarie în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Și, într-adevăr, Dumnezeu nu l-a dezamăgit niciodată. Așa că în insula Eghina avea să înființeze o mănăstire de monahii, cu hramul „Sfânta Treime”, devenită astăzi atât de cunoscută și căutată de credincioși din întreaga lume.
Când a fost nedreptățit, el a îndurat și a tăcut
Dăruirea cu care Sfântul Nectarie săvârșea Sfânta Liturghie a fost pentru mulți un exemplu de trăire duhovnicească. Există mărturii de la persoane cu o viață duhovnicească aleasă, care au văzut lucruri minunate în preajma sfântului. Una dintre monahii a relatat că, de multe ori, vedea alături de Sfântul Nectarie, în timpul Sfintei Liturghii, un tânăr strălucitor îmbrăcat în haine de militar. Era Sfântul Mina. Uneori, chiar Maica Domnului îl însoțea în slujirea sa. Fizic, atingea pământul, dar sufletește Sfântul Nectarie trăia liturghia cosmică în comuniune cu sfinții lui Dumnezeu. Trăind asemenea frumuseți, cât de rănită i-a putut fi inima de răutățile oamenilor din jurul său? Când a fost nedreptățit, el a îndurat și a tăcut. Când a fost denigrat și umilit, a plecat inima în rugăciune și smerenie jertfelnică. Cum a reușit să-i înțeleagă și să-i ierte pe toți? Avem oare și noi această putere sufletească de a-i înțelege îngăduitor și de a-i ierta pe cei din jurul nostru, indiferent de manifestarea lor față de noi? Dar Sfântul Nectarie nu a rămas la nivelul părelnic al realității pământești, ci s-a ridicat deasupra suferinței și a transfigurat-o în lumină. Iubindu-L cu toată ființa pe Dumnezeu, i-a iubit pe oameni văzând în ei chipul lui Hristos. Prin rugăciune neîncetată și-a înfrânt dorințele proprii, și-a lărgit inima pentru a le face loc în ea pentru toți, cu bune și rele.
Ajutătorul celor din Eghina și de pretutindeni
În timpul viețuirii sale în cadrul mănăstirii de pe insula Eghina, Sfântul Nectarie era prietenos cu toți locuitorii insulei. De fiecare dată când trecea prin satul din vale, în prezent orășelul Eghina, era invitat să intre și să binecuvânteze fiecare casă. Bunicuțul, cum îl numeau localnicii, umplea casele și inimile oamenilor cu lumină și bucurie. Stătea de vorbă cu toată lumea, îi încuraja să înfrunte cu credință problemele de zi cu zi și sărăcia, să mulțumească lui Dumnezeu și pentru cele bune, și pentru încercările la care erau supuși. Unul dintre locuitorii insulei își amintește că l-a invitat să se odihnească o clipă de arșița zilei. Văzând lăcustele care atacaseră măslinul din curte, Preacuviosul a făcut o rugăciune și a însemnat copacul cu Sfânta Cruce. Lăcustele s-au ridicat și au zburat în depărtare, formând un nor zumzăitor. Buni prieteni ai Sfântului erau și pescarii insulei. Aceștia îi aduceau năvoadele să le binecuvânteze și vedeau că întotdeauna după aceasta prindeau mulți pești. Bucuroși, trimiteau adesea sus la mănăstire peștii cei mai frumoși. Tot așa, Sfântul Nectarie ne ajută în prezent și pe noi toți în marile sau mai micile necazuri. E prietenul tuturor, buni sau răi, credincioși sau necredincioși, creștini sau adepți ai altei religii.
„Am primit o nouă viață”
„Pe mine Sfântul Nectarie m-a ajutat să mă las de droguri, de jocuri de noroc, de o lume a fantasmelor măririlor lumești și de tot ce înseamnă o viață la limita condiției umane. Am venit în casa lui din București într-un moment în care viața mea era egală cu moartea… Nu știu dacă eu l-am descoperit pe Sfântul Nectarie sau mai degrabă el a alergat în întâmpinarea mea. M-a scăpat nu doar de lumea din care făceam parte, ci mai ales m-a ajutat să mă eliberez de închisoarea întunericului din mine. Cât hău întunecat care mă chema în adâncul său fără să am puterea de a mă opune! În acea zi, în care mai întâi mă luase salvarea pentru a mă reda vieții, la Mănăstirea Radu Vodă m-a primit cu nesfârșită iertare și îngăduință Sfântul Nectarie. A pus o luminiță în mintea și în sufletul meu, căci nu mai vedeam decât întuneric și disperare.” Și de atunci, Alexandru nu a mai plecat, e nelipsit de la întâlnirea cu Sfântul Nectarie din cadrul Mănăstirii Radu Vodă din București. „Din fericire am un umăr al Sfântului Nectarie pe care mă pot sprijini întotdeauna. Și trebuie să merg mai departe…”
Povestea de viață a doamnei Stela este una cu final fericit, deoarece Sfântul Nectarie a intervenit în viața ei atunci când nimeni nu îi mai dădea vreo șansă să trăiască. „Eram foarte-foarte rău. Nu voiau să mă opereze, pentru că nu mai aveam nici o șansă. Timp de 3 săptămâni am stat în comă, mi s-a ținut și lumânarea. Dar deodată medicul a zis: «Gata! Facem operația.». Deși eu eram inconștientă, familia mea a încercat, cum de fiecare dată noi încercăm imposibilul și reușim cu credința în Dumnezeu… La 5 luni după operație a venit fiica mea cu o icoană a Sfântului Nectarie, care avea un suport mai greu. Până la acel moment abia reușeam să mă târăsc prin casă, atunci am luat icoana în brațe și am început să merg sprintenă, încât alergam strângând icoana sfântului la piept. Și din acea clipă m-am simțit foarte bine.” Oare doar doamna Stela a îmbrățișat cu toată nădejdea icoana sfântului vindecător, sau și Sfântul Nectarie și-a întins brațele către ea? Sfântul i-a venit mai întâi în întâmpinare, când ea nici măcar nu putea să se mai roage. Mâna neurochirurgului Leon Dănăilă a fost purtată tainic în operație de mâna sfântului vindecător. În tot acest timp, părinții de la Mănăstirea Radu Vodă se rugau neîncetat pentru ea. Și după cum mărturisește duhovnicul, doamnei „i-a dat Dumnezeu o nouă viață, căci altfel nu se poate explica”. După luni de grea suferință, mărturia doamnei Stela e mai mult decât concludentă: „Sfântul e aproape de noi, face parte din familia mea, ne-am simțit purtați pe brațe în toată această suferință. Parcă nici nu am simțit. Când zic Sfântul Nectarie, parcă e și aici. Îl simt aproape. Ne este cel mai apropiat prieten. La el alergăm întotdeauna, atât la necaz, cât și la bucurie”.
„Nimeni nu mi-a putut da atâta forță…”
Sănătatea este un dar de la bunul Dumnezeu pe care noi îl considerăm ca o prezență firească în viața noastră, dar nu este așa. Dacă ne uităm la persoanele din jurul nostru, vedem că suntem cu adevărat binecuvântați de Dumnezeu atunci când suntem sănătoși. Diagnosticată cu cancer mamar, Ioana mărturisește: „Eu am primit diagnosticul de cancer mamar ca pe o binecuvântare, și nu ca pe o nenorocire sau blestem, ci ca pe un lucru minunat, care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu și de sfinții Săi. Sfântul Nectarie mi-a schimbat viața prin modul cum a pătruns în mintea și în sufletul meu. A știut că voi avea nevoie de el. Am venit și am luat ulei de la candela Sfântului Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, cu care m-am uns foarte mult timp înainte de operație și după operație. Și mâna nu s-a umflat așa cum se întâmplă de obicei. Ceea ce a fost un semn foarte bun, căci, cu adevărat, încet m-am făcut bine. Am simțit că toate au fost ca o lucrare minunată de la Bunul Dumnezeu și chiar de la Sfântul Nectarie, care a vrut să vină în ajutorul meu. El a vrut să vină la mine, pentru că nu știam de el. Altfel nu este posibil, dacă sfinții, Maica Domnului și Dumnezeu nu sunt lângă noi. Nu poți face față”. Întrebând-o pe Ioana cum privește acum viața, am văzut-o cum își ridică ușor ochii de parcă ar fi cineva în fața ei. Atât de puternică să fie prietenia cu sfinții care intervin în viața noastră? „Privesc viața acum dintr-o cu totul altă perspectivă, reperele lumești s-au estompat și alergarea mea este către cele duhovnicești și a-I mulțumi lui Dumnezeu.”
Mulți credincioși mărturisesc că l-au căutat pe Sfântul Nectarie și la început au fost chiar revoltați față de Dumnezeu, întrebând de ce i-a pedepsit tocmai pe ei, care sunt oameni buni. Dar minunea a intervenit în viața lor atunci când s-au smerit și viața lor s-a schimbat, când au înțeles că suferința a fost mijlocul prin care Dumnezeu i-a apropiat de El. Alții îl caută pe Sfântul Nectarie atunci când sunt în stare de disperare, când au epuizat toate mijloacele lumii acesteia. Cine ar fi bănuit că boala și suferința pot îmbogăți cu atâta iubire și cunoaștere? Chipul tinerei mame, Elena, e înseninat și luminat de asumarea suferinței. „Sfântul Nectarie mi-a dat atât de multă forță, încât n-am simțit-o de la nimeni din cei care mi-au fost alături. Absolut nimeni nu mi-a putut da atâta forță, nici părinții, nici familia. Nimeni! Copilul nostru a fost diagnosticat cu tumoare la cap și ni s-a transmis că e ceva care mănâncă din os, iar șansele de a supraviețui sunt foarte mici. Dar domnul doctor mi-a spus că de ar fi șanse de doar 1%, să avem curajul să îl operăm. Unchiul soțului meu a venit cu ideea să mergem la mai multe biserici pentru ca mai mulți preoți să se roage pentru noi.” Rostind aceste cuvinte, ochii Elenei s-au înecat în lacrimi, iar glasul i s-a sugrumat. Sfântul Nectarie a intervenit în viața ei când nici nu știa de existența lui și l-a salvat pe micuțul David de la o iminentă și nefericită suferință. „Prima biserică la care am venit a fost cea din cadrul Mănăstirii Radu Vodă. Am intrat. Am simțit că trebuie să plâng, că trebuie să îmi descarc aici toată mânia și furia pe care le acumulasem. Nu înțelegeam de ce s-a întâmplat așa cu David. Dar apoi, dintr-odată mi-am dat seama că toate au un sens și un început și poate Dumnezeu a vrut să ne aducă din nou pe calea Bisericii și să înțelegem că toate au un rol în viața aceasta.” La Mănăstirea Radu Vodă l-au întâlnit pe părintele Hrisant, care le-a devenit și duhovnic, și care i-a purtat în rugăciune, dându-le nădejde. „După opt cure de citostatice, David este bine, dar numai cu credință și cu ajutorul lui Dumnezeu.” Cu ochii în lacrimi, tânăra mamă îi mulțumește Sfântului Nectarie pentru că i l-a redat pe David și pentru că i-a salvat familia. Sfântul i-a ajutat să își schimbe viața, acum întreaga familie ține posturile de peste an, postesc miercurea și vinerea, iar rugăciunile de dimineață și seară le fac împreună, devenind un moment de bucurie pe care nu și-l permit să îl ocolească. Micuțul David este apropiat Bisericii, vine în fiecare duminică să se împărtășească și să se întâlnească cu „Bunicuțul” despre care mama i-a vorbit că l-a ajutat.
(Ziarul Lumina)