Sfântul Mina, ajutătorul celor păgubiți

Fiecare dintre credincioșii care au pierdut un lucru mai mic sau mai mare a alergat rugându-se Sfântului Mina, care aduce mângâiere tuturor celor ce au pierdut ceva, au fost păcăliți, înșelați sau chiar bătuți. Cunoscut în popor drept Sfântul care ajută la redobândirea bunurilor pierdute, Sfântul Mina a fost un tânăr militar curajos care și-a pus nădejdea în Dumnezeu și nu și-a lepădat credința. Pentru aceasta a suferit moarte martirică, fiind aruncat în foc, după ce i s-au tăiat mâinile și picioarele. Cinstit ca sfânt în Biserica Coptă, el este prăznuit și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, pe 11 noiembrie, iar creștinii romano-catolici îl serbează la 24 noiembrie.
Sfântul Mina, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie, este de origine egipteană și s-a născut în prima jumătate a secolului al III-lea, în Nakiyos, în apropiere de Memphis, cunoscuta capitală a faraonilor. Părinții Sfântului, Eudoxius și Eufimia, au fost creștini de viță nobilă, dar pentru că Dumnezeu nu le-a binecuvântat prea curând casa cu copii, se rugau neîncetat pentru a avea unul.
Cu timpul, pentru că Eudoxius, care era guvernator, era invidiat de fratele său, s-a mutat împreună cu soția sa în Afrakya. Și acolo Eufimia s-a rugat neîncetat să nască un copil.
În timp ce se ruga, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a auzit o voce care a zis: „Amin“. Astfel a născut mai târziu Eufimia un băiat, căruia i-au pus numele Mina, pentru cinstirea evenimentului și a glasului auzit înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
Ostaș în armata imperială
A rămas foarte curând orfan de ambii părinți. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar Eudoxia, mama sa, a murit la doar trei ani după aceasta.
Ajungând la vârsta cerută, a intrat în armata imperială și a fost trimis în Asia Mică, în provincia Frigiei, în timpul tribunului Firmilian. Locuitorii orașului în care și-a desfășurat activitatea militară erau păgâni, iar Mina a refuzat permanent viața de aici, a camarazilor săi care se închinau la idoli. În acest timp, peste marele imperiu al romanilor domnea Dioclițian (284-305). Acesta a dat pe 23 februarie 303 primul edict de persecutare a creștinilor. A poruncit ca toți militarii creștini din armată să renunțe la credința lor și să aducă jertfă zeilor romani sau să părăsească serviciul militar. Creștinii au părăsit armata. Sfântul Mina a părăsit și el armata, aflată atunci în Turcia, pentru că nu voia să renunțe la Hristos și nici să participe la uciderea celor de aceeași credință cu el.
„Să ia aminte toți la cuvintele tale și la faptele tale“
Și-a dezbrăcat haina de ostaș al Imperiului Roman și a îmbrăcat-o pe cea de pustnic sărac, dar liber. Nu a vrut să se întoarcă în Egipt și a plecat în pustiul Sinaiului, unde s-a dedicat vieții în singurătate. Înainte de a pleca în pustie a primit de la un preot creștin un manuscris cu fragmente din Evanghelii, care abia începuseră să se răspândească în lume. Tradiția Bisericii Copte și sinaxarele Bisericii Ortodoxe consemnează că în timpul petrecut în asceză prin munții Sinaiului, Mina a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Mângâia șerpii veninoși fără teamă și îmblânzea animalele sălbatice numai cu privirea.
În timpul școlii ascetice din Sinai a văzut în vis îngeri care așezau cununi strălucitoare pe capul mucenicilor, la care a început să râvnească și el. A auzit o voce din cer care l-a binecuvântat și i-a arătat că va primi chiar trei cununi: pentru viața feciorelnică, pentru traiul ascetic și pentru martiriul pe care urma să-l primească.
În perioada pe care a petrecut-o în munți l-a întâlnit și pe Sfântul Macarie Egipteanul care, văzându-i viața ce o va urma, i-a zis: „Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, ca să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie“.
„Eu sunt robul lui Hristos, Care împărățește în cer și pe pământ“
A părăsit deșertul și a venit în cel mai apropiat oraș, Cotyaeum, în ziua în care păgânii au dat o mare serbare în cinstea falșilor dumnezei.
S-a așezat pe un loc înalt, pentru a putea fi văzut și a mărturisit fără ezitare că este creștin. A propovăduit celor de acolo adevărata învățătură, a criticat închinarea la idoli, masacrele și actele martirice la care erau supuși creștinii. Pyrhus, conducătorul ținutului, a vrut să știe cine este, iar Mina i-a răspuns ferm: „Eu sunt robul lui Hristos, Care împărățește în cer și pe pământ“.
Trecut prin foc și sabie
Atunci a fost prins și obligat să aleagă între moarte martirică sau lepădarea de credință. Mina nu s-a lepădat, și astfel au început tot felul de torturi. A fost târât de o cămilă, lovit cu bice cu vârf de plumb. I s-au tăiat mâinile și picioarele.
Un privitor, Pegas, s-a înspăimântat de ceea ce a văzut și s-a apropiat de Sfântul Mina îndemnându-l să renunțe la credința sa. Mucenicul Mina nu a renunțat, iar pentru aceasta soldații l-au scos afară din cetate, i-au tăiat capul și l-au aruncat în foc. Creștinii au venit în jurul focului imediat ce ostașii au plecat și au scos din foc trupul Sfântului, l-au spălat, l-au uns cu arome și l-au îngropat.
Mănăstirea Abu Mena, ridicată în apropierea mormântului
În timpul lui Constantin cel Mare, după anul 318, creștinii au luat moaștele Sfântului și le-au dus în patria sa, în Alexandria. Aici au venit numeroși bolnavi, vindecându-se de orice boală, așa cum aflăm de la Sfântul Timotei, Episcopul Alexandriei. Între aceștia s-a aflat și fiica împăratului Zenon, care a fost vindecată de lepră. Sfântul Mina i s-a arătat în vis împăratului și l-a înștiințat că în acel loc se află înmormântat trupul său. În semn de recunoștință, împăratul a construit o frumoasă biserică, în care a așezat racla Sfântului, iar în jurul bisericii s-a dezvoltat în scurt timp un nou oraș, numit Abu Mena, în Deșertul Mariout din Egipt.
Orașul de origine a fost distrus de arabii care au cucerit în 641 Egiptul. În anul 1905 vestigiile vechiului oraș au fost descoperite de săpăturile arheologice, iar patriarhul copt, Chiril al VI-lea al Alexandriei, a reînviat cultul Sfântului Mina ridicând o mănăstire nouă, în apropiere de vechiul loc.
Hram la Biserica „Sfântul Mina“ din Capitală
Părticele din moaștele Sfântului Mina, împreună cu o icoană făcătoare de minuni a Sfântului se află și în biserica Parohiei „Sfântul Mina“ – Vergu din Capitală.
Pe la anii 1724-1725, boierul Vergu și Ancuța Doamna, puternic susținuți spiritual și material de Mitropolitul Ungrovlahiei D. D. Daniil, au ridicat la intersecția Străzilor S. F. Robescu, Călărași și Radu Calomfirescu (oameni de cultură ai vremii), o casă superbă, destinată lui Dumnezeu, Biserica „Sfântul Mina“.
Inițial, biserica a avut hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“. Pentru că a suferit mai multe avarii, a fost refăcută, iar după reconsolidarea din 1874, a primit și hramul „Sfântul Mina“.
Boierii Vergulești, cea de-a doua generație de ctitori ai Bisericii „Sf. Mina“ – Vergu din București, s-au hotărât să trimită atunci un emisar la Mănăstirea Prodromu, în muntele Athos, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele Sfântului pe care le-au așezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei.
Starețul de atunci al schitului românesc din Sfântul Munte Athos a scris despre Sfântul Mina, în Patericul Athonit, următoarele: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaște nimeni, dar l-am văzut toți, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer și pe apă, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor“. Cu ocazia hramului, și anul acesta, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Mina de la Biserica Vergu a fost scoasă afară, pentru ca toți pelerinii care participă la sărbătoare să se închine. După săvârșirea rânduielilor liturgice de aseară, astăzi, Utrenia va începe la ora 8:00, iar Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preafințitul Vincențiu Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, după cum am aflat de la părintele paroh Gheorghe Ispas, consilier partriarhal.
(Pr. Ciprian Bâra , Ziarul Lumina)