Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pomenit în calendarul ortodox, astăzi, 23 aprilie

Din ordinul împăratului Dioclețian, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost decapitat pe 23 aprilie 303, fiind o zi de vineri, în Săptămâna Luminată.
Nu este cunoscută cu exactitate vârsta la care a fost martirizat Sfântul Gheorghe, dar se pare că avea până în 30 de ani. În acatist este numit“tânăr, vesel și preafrumos”.
Sursele istorice autentice care oferă amănunte despre viața și martiriul Sfântului Gheorghe sunt puține la număr. S-au păstrat relatările unui subaltern de-al său, Pasicrat, care a fost și martor ocular al martirizării Sfântului, precum și o biografie scrisă în sec. V de F. Cumont.
Sfântul Gheorghe s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, cel mai probabil în regiunea Armeniei, într-o familie creștină. Tatăl său, Gherontie, provenea dintr-o familie bogată din Capadocia, a fost senator grec și general de armată în timpul împăratului roman Dioclețian. Gheorghe a fost botezat într-o mănăstire din Armenia.
Rămas orfan de tată la vârsta adolescenței, s-a mutat cu mama lui, Polihronia, în cetatea Lidda, din Palestina.
S-a înrolat de foarte tânăr în armata romană și în scurt timp a devenit tribun. Tribunul era unul dintre cei 6 ofițeri superiori care conduceau o legiune romană, cu un efectiv de la 4.200 până la 6.000 de soldați.
A devenit faimos pentru forță, pricepere și vitejie în lupte, dar și pentru înfățișarea frumoasă.
Remarcându-l, împăratul Dioclețian (284-305) l-a avansat foarte repede, numindu-l comandant în garda imperială.
Mai exact, rangul său era de “comis în ceata Invincibililor din garda imperială”.
Istoricii relatează că împăratul Dioclețian avea o spaimă interioară permanentă că Iisus și creștinii “l-ar putea pedepsi”.
Într-o primă etapă, Dioclețian ordonase ca toți militarii să jertfească zeilor, încercând astfel să se asigure că nu există creștini în armata romană.
Din cauza fobiei sale și a unor răspunsuri pe care le primise de la oracole păgâne, prigoanele împăratului împotriva creștinilor sporeau în intensitate.
În anul 303, Dioclețian a emis un edict de persecuție a creștinilor, care a declanșat un imens val de arestări, torturi și condamnări la moarte, sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto”– “numele creștinilor să fie șters”.
Conform decretului, creștinii erau obligați să-și predea bibliile autorităților, pentru a fi arse.
În contextul acestor evenimente, ginerele împăratului, Galeriu, a provocat două incendii în palatul imperial, dar a dat vina pe creștini, la fel cum făcuse Nero în anul 64.
Dioclețian a crezut minciuna ginerelui și a ordonat ca toți preoții și clericii creștini să fie arestați și forțați să aducă jertfă zeilor. Apoi, a cerut ca toți ostașii creștini să-și mărturisească credința, pentru a fi pedepsiți.
Valul persecuțiilor a cuprins întregul imperiu, numărul celor martirizați fiind imens și fără precedent.
Fiind în preajma împăratului, în funcția sa de comandant în garda imperială, și văzând cruzimea persecutorilor, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în fața lui Dioclețian, mărturisindu-și credința în Hristos.
În acel moment, împăratul era la Senat și, potrivit relatărilor, a fost uimit, dar și furios să vadă că ofițerul pe care-l simpatiza atât de mult îl înfruntă vorbind despre “slujirea lui Hristos” și încă de față cu senatorii.
Dioclețian l-a trimis la închisoare pe Sfântul Gheorghe. În văzul unei asistențe numeroase, acesta a fost supus la torturi deosebit de crunte, dar pe care le-a suportat cu un curaj și o bărbăție ieșite din comun, păstrându-și neclintită credința în Hristos.
Cei care au asistat la torturarea Sfântului Gheorghe au fost de părere că rezistența și curajul acestuia puteau fi inspirate doar de o forță divină și, prin urmare, credința mărturisită de acesta este cea adevărată.
Ca urmare, mai mulți martori ai evenimentului s-au convertit la creștinism, printre care și Alexandra, soția împăratului Dioclețian, martirizată mai apoi.
Dioclețian l-a condamnat pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare, sentința fiind executată la 23 aprilie 303.
Mama sfântului a fost martirizată în aceeași zi sau în ziua următoare. Au fost martirizați și mai mulți ostași, ei fiind pomeniți de Biserică la 24 aprilie.
Fragmente din craniul Sf. Mare Mc. Gheorghe se păstrează într-o mănăstire din România – mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ din satul Bârda, comuna Gătaia, județul Timiș.
Mormântul Sf. Gheorghe se află în localitatea Lidda, din Israel (Lodd, Lida), în biserica ortodoxă ce-i poartă numele. Slujitorul său Pasicrat i-a transportat în secret corpul pentru înmormântare în Lidda Palestinei, așa cum îi ceruse sfântul, precum și corpul mamei acestuia.
În primele secole creștine, bisericile se zideau pe mormintele martirilor și din acest motiv lăcașul a fost ridicat pe locul unde fusese înmormântat Sfântul Gheorghe. Câteva sute de ani, Lidda a purtat numele Gheorghiupolis – “orașul lui Gheorghe”.
“Sunt convins că între Sfânt și cel care se roagă lui se stabilește o legătură strânsă și că adeseori multe din caracteristicile Sfântului, dacă ai o legătură apropiată duhovnicească cu el, se manifestă și în tine”, mărturisea părintele Gheorghe Calciu (deținut politic în anii 1948-1964 și între 1979 și 1984) legătura sa “foarte strânsă” cu Sfântul Gheorghe.
“În cazul meu, de pildă, precum Sfântul Gheorghe a trecut prin închisori, așa am trecut și eu, așa cum Sfântul Gheorghe a fost întărit de Dumnezeu în împrejurări grele, așa am fost și eu întărit în momentele cele mai grele când puteam să pier, nu numai fizic, dar puteam să pier sufletește. Dar prezența Sfântului m-a întărit, pentru că el transmite celui care i se roagă și-i poartă numele o tărie a credinței lui și o protecție spirituală pe care Dumnezeu ne-o dă nouă prin el” – Părintele Gheorghe Calciu, “Cuvinte vii”, Editura “Bonifaciu”, Bacău, 2009.
(sursa: http://elldor.info/)