Cele mai de preț odoare ale creștinilor din toate timpurile au rămas sfintele moaște. Cel mai de preț lucru pe care ți-l oferă călugării, în mănăstirile ortodoxe, spre închinare și sărutare, sunt sfintele moaște. Marile catedrale s-au străduit să dobândească moaștele unor sfinți spre a le păstra ca ocrotitoare și binecuvântare dumnezeiască.
Sfintele moaște dovedesc, o dată în plus, că, după lucrarea mântuitoare săvârșită de Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt, omul se poate întâlni cu Dumnezeu, dumnezeiescul se poate uni cu omenescul, peretele cel din mijloc fiind dărâmat.
Creștinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaște pentru a le săruta cu evlavie, cu convingerea că se apropie de ceva care s-a sfințit, de ceva ce poartă în sine urmele împărtășirii de dumnezeiescul har, urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. „Stai lângă mormântul mucenicului, îndeamnă în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobește-ți inima, ia și binecuvântare de la mormânt! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului! Îmbrățișează coșciugul mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci și mormintele lor, și coșciugele lor!“ („Omilie la Mucenici“).
Înfăptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea sfintelor moaște trebuie văzută prin credința că există o legătură specială între sufletul unui sfânt și osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, în sensul că spiritul acestuia nu părăsește cu desăvârșire trupul, menținând astfel în moaște o putere dumnezeiască. Credința că sfinții rămân, prin această harismă, în osemintele lor, prelungind în ele o prezență a lor în duh, îi face pe credincioși să se simtă în legătură personală cu ei și, prin ei, cu Hristos. Credincioșii sunt convinși că rugăciunile sfinților mucenici sunt ascultate de Bunul Mântuitor, de aceea săvârșesc rugăciuni stăruitoare înaintea moaștelor mucenicilor, pentru ca aceștia să mijlocească la Hristos-Domnul pentru ajutorul și mântuirea lor. „Să venim, deci, necontenit la ei, să ne atingem de racla lor și să îmbrățișăm cu credință moaștele lor, ca să luăm binecuvântare de la ei. După cum ostașii, când își arată rănile ce le-au primit în războaie, vorbesc cu îndrăznire cu împăratul, tot astfel și mucenicii aceștia, când țin în mâini capetele ce li s-au tăiat și le înfățișează, pot să dobândească îndată de la împăratul cerurilor tot ce voiesc.
Așadar, cu multă credință, cu multă râvnă să ne ducem acolo pentru ca, primind multe și mari comori și de la vederea mormintelor acestor sfinți și de la auzirea luptelor lor pentru credință și de pretutindenea, să putem termina după plăcerea lui Dumnezeu călătoria acestei vieți și să ajungem cu multă încărcătură la limanul acela și să dobândim împărăția cerurilor, cu harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos“. („Omilie de laudă la Sfinții Mucenici Iuventin și Maximin, care au suferit mucenicia pe timpul lui Iulian Apostatul“, III).
În alt loc, marele arhipăstor al Constantinopolului, vorbind despre sfintele moaște, le prezintă ca pe o comoară de mii de bunătăți: „Vindecare de trupuri beteșugite, iertare de păcate, pieire de răutate, iertare de boli sufletești, rugăciune stăruitoare, îndrăznire către Dumnezeu, roade duhovnicești, pline de bunătăți cerești. Roadele acestea se culeg mereu, și mereu cresc la loc, niciodată nu părăsesc pe cei ce le cultivă. Pomii cei sădiți în pământ dau rod o dată pe an; iar dacă nu-s culeși, când vine iarna, își pierd frumusețea lor, iar roadele se strică și cad. Moaștele sfinților, însă, nu știu nici de iarnă, nici de vară, nici de silnicia vremii și nici n-ai să le vezi vreodată lipsite de roade, ci totdeauna, cu toată frumusețea lor. Nu le atacă stricăciunea, nici schimbarea vremurilor. Câți n-am cules mii și mii de vindecări din această sfântă raclă (a Sfântului Mucenic Iulian – n.n.) de când s-a sădit trupul acesta în pământ, și rodul n-a pierit! S-au secerat lanurile, dar spicele nu s-au terminat! S-a scos apa din izvoare, dar vanele de apă n-au secat, ci curg, curg mereu și nu se opresc, și, lucru de minune!, apa ce izvorăște e totdeauna mai multă decât cea luată. Moaștele Sfântului nu fac numai minuni, ci ne îndeamnă să și filosofăm. De ești bogat, de te mândrești și dacă-ți este sufletul plin de îngâmfare, îndată-ți potolești mândria și-alungi îngâmfarea când vii aici, când vezi pe mucenic, când te gândești ce mare-i bogăția lui față de bogăția ta, și pleci de-aici cu multă sănătate-n suflet. Dacă ești sărac și te socoți disprețuit, îți râzi de bani și de averi când vii aici și vezi averea mucenicului și, plin de multă înțelepciune, așa te duci acasă! Și dacă ar veni asupra ta necazuri, pagube, bătăi, vei căpăta de aici iarăși destulă mângâiere când ai să vezi că tu nicicând n-ai suferit atât cât a suferit acel sfânt mucenic. Văzut-ai cât de multe sunt roadele acestor rădăcini? Văzut-ai că sunt duhovnicești? Că se ating chiar de suflet?“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian“, IV).
Incoruptibilitatea, buna mireasmă pe care o răspândesc, semnele deosebite pe care le vădesc, credința și nădejdea în învierea și viața veșnică, cu care se hrănește spiritul, sunt felurite căi prin care sfinții slujesc după mutarea de aici prin moaștele lor.
Puterea vindecătoare a sfintelor moaște
Credincioșii Bisericii noastre au convingerea că prin atingerea și prin rugăciunile adresate sfântului, lângă moaștele lui, adeseori se înfăptuiesc vindecări și alte fapte minunate datorită legăturilor duhovnicești care se stabilesc între credincioși și persoanele reprezentate în icoane sau ale căror moaște s-au păstrat, și datorită lui Hristos – Izvorul sfințeniei – de Care se învrednicesc sfintele moaște. „Ați auzit, ba ați și văzut voi înșivă că mulți au fost curățiți de demoni, că foarte mulți chiar, când s-au atins cu mâinile de îmbrăcămintea sfinților, au fost vindecați de bolile de care sufereau. (…) Câte basmale, câte obiecte de îmbrăcăminte sunt atinse de sfintele moaște și prin această atingere devin lecuitoare! Toți se bucură să atingă acoperământul moaștelor și atingându-le să se facă sănătoși. Slavă Ție, Doamne Iisuse, că ai trezit pentru noi astfel de duhuri ale sfinților martiri, în acest timp, când Biserica Ta are nevoie de mari ajutoare de la Tine!“ (Sfântul Ambrozie al Milanului, „Scrisori“, scrisoarea a XXII-a).
S-ar putea da multe mărturii din scrierile Sfinților Părinți cu referire la puterea tămăduitoare a sfintelor moaște. Însă, credem că mulți dintre creștinii zilelor noastre ar putea povesti despre cel puțin o vindecare minunată a unui bolnav incurabil, tămăduire primită în dar, ca rod al rugăciunilor sau al atingerii cu credință și devoțiune de raclele sfinților și moaștele lor.
Conchizând, putem spune că sfintele moaște sunt mărturia în lume a prezenței lui Hristos Care Și-a înscris cu mărire numele în osemintele aleșilor Săi. Cinstirea sfintelor moaște e o sursă inepuizabilă din care izvorăște certitudinea Învierii Domnului și convingerea învierii noastre viitoare, pentru a fi astfel întăriți în lupta împotriva păcatului și a morții.
(Pr. Liviu PETCU, sursa: Ziarul Lumina)
