SFÂNTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA

Redacția Monitorul de Suceava

După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iași (14 Octombrie), unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani.
Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, și negustorea cu tătăl său făcând comerț cu cetățile de pe malul Mării Negre. Într-una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un neguțător venețian care, din răzbunare, a mințit pe stăpânul mongol al cetății că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creștin i-a spus că nu are motive să-și schimbe credința, ceea ce a declanșat furia eparhului, sau mai marelui cetății, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credință și stoicism torturi înfricoșătoare între care legarea de coada unui cal sălbatic și târârea pe caldarâmul cetății – iar în final i s-a tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.
Eparhul cetății, inițial, n-a permis creștinilor să-l îngroape, dar o minune – apariția unor îngeri și împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor – l-a determinat să-și schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica Cetății Albe și depus acolo.
Vestea despre minunile care se săvârșeau la moaștele sale s-a răspândit în toată Moldova. Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obținuse în 1401 recunoașterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a reușit să pecetluiască acest act bisericesc prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1402, și așezarea lor în biserica Mirăuților, atunci catedrală mitropolitană. Sfintele moaște au fost însoțite de ieromonahul Grigorie Tamblac și au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun și de mitropolitul Iosif la locul numit „Poiana Vlădicii” de lângă Iași. La puțin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă. Eruditul monah Grigorie Tamblac a rostit o cuvântare despre viața și patimile Sfântului Ioan, care – tipărită în slavonă este considerată prima operă originală cunoscută în Moldova.
Minuni săvârșite la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
Una dintre cele mai cunoscute minuni s-a petrecut la 2 Iunie 1662, când Suceava era asediată de tătari. Locuitorii au vrut să se refugieze și să ia cu ei racla sfântului, dar n-au fost capabili s-o miște din loc, era un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-și părăsească reședința. La rugăciunile mitropolitului și preoților, Dumnezeu a trimis o ploaie torențială care a învolburat apele râului Suceava încât tătarii n-au putut să intre în cetate.
După depresurarea Vienei (1688), craiul polon Ioan Sobiețki a jefuit Moldova, a dat foc la mănăstiri și a prădat odoare sfinte. L-a luat cu sila pe mitropolitul Dosoftei împreună cu racla Sfântului Ioan cel Nou ducându-i în captivitate la Zolkiev. Ocrotitorul Moldovei a rămas acolo o sută de ani, până la 13 Septembrie 1783, când au fost repatriate moaștele Sfântului Ioan și depuse cu cinste în biserica catedralei mitropolitene din Suceava.
Peregrinările moaștelor Sfântului Ioan nu s-au oprit. În timpul primului război mondial – spre a fi ocrotite – au fost duse în capela română din Viena unde au rămas până la 25 Iulie 1918, când au fost readuse în țară. Ele se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, redevenind ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Paraschiva.
Cea mai veche zi de pomenire a Sfîntului Ioan cel Nou este 24 Iunie, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numită în Moldova „La Sânziene”, când – cu evlavia cunoscută – mii și mii de creștini din Moldova și Transilvania vin să se închine moaștelor făcătoare de minuni ale Ocrotitorul Moldovei.
La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950, între sfinții cu moaște din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a fost și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire data martiriului, adică 2 Iunie. Generalizarea cultului s-a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări și imnuri liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Tamblac intitulat : „Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă”, reeditat de Melchisedec Ștefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în „Viața și petrecerea sfinților”, îi închină un sinaxar (rezumat al vieții).
Vindecările miraculoase petrecute la racla Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sunt redate în lucrarea „Pateric Românesc” de monahul Ioanichie Bălan, publicată în 1990.
Din trecut…
Florile de Sânziene în tradiția populară
Sărbătoarea Sânzienelor care se ține astăzi este un amestec uimitor de creștinism și păgânism. Ea este strâns legată de cultul fecundității, al recoltei și vegetației, iar originile sale se pierd în vechime. Numele dac al sărbătorii nu s-a păstrat, de aceea circulă și azi denumirea ei romană „Sancta Diana” sau cel slav „Drăgaica”. Sânzienele sunt flori galbene, frumos mirositoare, pe care le culeg fetele pentru coronițe și buchete, pe care le așează la uși și ferestre sau chiar prin grădini. Au credința că ele vor proteja gospodăria și oamenii de rău, că le vor aduce la toți belșug, sănătate și noroc.
Băieții cântă și chiuiesc în timp ce fetele culeg florile și le împletesc. Când vine noaptea femeile pornesc la cules de ierburi de leac prin locuri pe care le știu doar ele. Tot de Sânziene „fetele își află ursitul și vremea când se vor mărita”. Cununile fetelor sunt sub formă de cerc iar ale băieților sub formă de cruce. Atunci când acestea sunt aruncate pe case și se opresc pe acoperiș e semn sigur de nuntă. Dacă nu, atunci înseamnă că fata trebuie să mai aștepte. Fetele își pun sub pernă flori de sânziene și speră să-și viseze viitorul soț. În zori, oameni, case și grajduri cu animale sunt împodobite cu flori având loc tot felul de obiceiuri, în funcție de zonă: întâlniri între tineri, făclii, cântece și strigături. Fetele se îmbracă în straie de sărbătoare și peste marame își pun coronițe cu spice de grâu și sânziene iar băieții le stropesc cu apă din ulcioare după care se pornește „Hora Drăgaicelor”. În unele zone, hora se plimbă pe la casele gospodarilor și fetele poartă atunci Steagul Drăgaicei. Acesta este o prăjină de câțiva metri, care are în capăt o cruce împodobită. Dacă cei mici sunt jucați de-o drăgaică vor fi feriți de boli.
Hramul Sucevei
Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiție, la 24 Iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioși, în frumosul port național, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei și de brad. Pelerinajul începe în dimineața zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaște sunt scoase din biserică și depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioșii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaștele fiind vegheate toată noaptea. Dimineața se sfințește aghiazmă, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaște sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de preoți și călugări, care 24 de ore veghează moaștele și nu mănâncă nimic, conform unei tradiții ancestrale.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iași, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ținutul Moldovei.