Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Să ne întoarcem la pocăință!

Zicea iarăși Fericitul Mitropolit Antim:
– Precum nu este cu putință a trăi cineva pe pământ fără de hrană trupească, fără îmbrăcăminte și fără somn, așa nu poate trăi nici fără aceste trei bunătăți care sunt credința, nădejdea și dragostea.
Nădejdea este o îndrăzneală adevărată către Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasca strălucire, ca să nu se deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredințat că va lua, prin pocăință, iertarea păcatelor și orice altă cerere trecătoare sau veșnică.
Apoi adaugă și acestea:
– Nădejdea este de două feluri: una bună și alta rea. Bună este aceea când nădăjduiește cineva la Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce voiește să facă, cum zice David: cel ce nădăjduiește spre Dumnezeu, mila îl va înconjura (Ps. 31, 11). Nădejdea este rea când nădăjduiește cineva în om să-i facă vreun bine sau vreo îndemnare la lucrurile cele trecătoare ale lumii. Această nădejde este mincinoasă și deșartă, cum zice iarăși David: Nu vă nădăjduiți spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire (Ps. 145, 3).
Dragostea este o unire a multora într-aceeași cale către Dumnezeu și vârf al tuturor bunătăților. Aceasta este de trei feluri: una dumnezeiască, alta firească și alta pătimașă și rea.
Altă dată, smerindu-se, Mitropolitul Antim zicea:
– Fiind orbiți de deșertăciunile cele lumești, nu ne bucurăm de altceva fără numai de lucrurile întunericului veacului acestuia. Că suntem porniți cu toții spre răutăți, ca o roată când scapă la vale și nu se poate opri. Și acestea toate nu se trag din alta, fără numai din necredința noastră. Că ni s-au împietrit inimile întru răutăți asemenea lui faraon și umblăm ca niște cai sirepi (sălbatici), fără de zăbală și fără de rușine, până vom cădea în vreo prăpastie și vom pieri.
Deci vă zic, iubiții mei, și vă învăț cu frica de Dumnezeu, ca un părinte sufletesc și păstor ce vă sunt, să vă veniți în fire și să vă căiți de lucrurile cele necuvioase, că Dumnezeu este milostiv și, dacă va vedea întoarcerea noastră și pocăința cea bună, ne va ierta. Că zice prin gura Prorocului Isaia: Întoarceți-vă către Mine și mă voi întoarce și Eu către voi (Isaia 45, 22).
Apoi adăuga și acestea:
Precum nu pot fi oile fără de păstor, așa nici poporul fără de arhiereu și oricine se va îngriji de cele sufletești să alerge la mine ca la un părinte, că îl voi vindeca cu ajutorul lui Hristos. Că în seama mea v-a dat Stăpânul Hristos să vă pasc sufletește, ca pe niște oi cuvântătoare și de gâtul meu spânzură sufletele voastre și de la mine o să vă ceară pe toți, până când vă voi fi păstor, iar nu de la alții.
Precum cere împăratul dăjdii de la noi, așa ne cere și Dumnezeu credință și fapte bune. Că zice Hristos în Evanghelie: Dați cezarului cele ale cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Marcu 12, 17).
Să nu socotiți că Îi va fi milă lui Dumnezeu de noi, să ne ierte pentru că avem nevoi, dacă nu vom face după putință și poruncile Lui, că ne va arunca de unde nu vom putea să mai ieșim. Ci să lăsăm năravurile cele rele și obiceiurile cele necuvioase, că doar s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră să ne ierte și să ne chivernisească cu mila Lui cea bogată.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 244-245, Doxologia.ro)