Sfântul Haralambie, apărătorul de ciumă și de foamete

Sfântului Mucenic Haralambie, apărătorul de ciumă, îi sunt închinate în țara noastră mai multe biserici, ca urmare a evlaviei oamenilor față de el și ca o consecință a marilor epidemii care au înfricoșat Țările Române de mai multe ori în istoria lor. În București, Galați, Iași, Turnu Măgurele există sfinte lăcașuri cu hramul Sfântului Haralambie. În ceea ce privește moaștele, avem, de asemenea, părticele atât în Capitală, cât și în alte biserici din România.
Alegerea acestui hram de către unele lăcașuri sfinte este legată direct de imprejurările generate de „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar și de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. Oamenii s-au îndreptat în situațiile limită spre ajutorul lui Dumnezeu, dar și-au luat de multe ori intermediari care au avut, de-a lungul vremii, câte o „specializare“. Sfântul Haralambie o are pe aceasta, a apărării de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în cuvintele Acatistului către sfânt care sună astfel: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“. În iconografia ortodoxă bizantină, sfântul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar în cea rusească sub chip de ierarh. Există, de asemenea, icoane în care sfântul are sub picioare un schelet sau o figură urâtă, înfricoșătoare, reprezentând ciuma. Personajul malefic este arătat în lanțuri, ca semn al neputinței în fața sfântului. O astfel de icoană pe lemn, veche, de mărime semnificativă, se poate vedea în muzeul Mănăstirii Cozia.
Pe săracii din Flămânda îi proteja de foamete
În București, cel puțin două biserici au hramul Sfântului Haralambie. Una este cunoscută sub numele de Biserica Bălăneanu-Iancu Nou, ctitorită în 1827 de către boierul Bălăneanu, cu dublu hram: „Sfântul Nicolae“ și „Sfântul Haralambie“. Cealaltă biserică avându-l protector pe sfântul nostru se numea în vechime Biserica Flămânda și era situată în mahalaua săracilor cu același nume, astăzi pe strada Olimpului nr. 17. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureștilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face față cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordați din fondul Vistieriei de către domnitorul Al. Constantin Moruzi (1793-1796). Așa s-a înființat aici, la marginea orașului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a fost închinat Mitropoliei. A funcționat doar scurtă vreme, deoarece, în 1782, s-a început construcția din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraților Istrate Vel-Vornic și Constantin Crețulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a bisericii „Sfântul Haralambie“ – Flămânda s-a îmbunătățit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare prețioase a lăcașului. O sută de ani mai târziu, la biserica Flămânda erau arondați cam 150 de enoriași, destul de puțini, astfel încât statul era nevoit să-i acorde o subvenție anuală de 3.000 de lei pentru întreținere.
Răscumpărarea unui fratricid
În Iași, există o singură biserică aflată sub oblăduirea Sfântului Haralambie. Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799-1804. Circulă două legende ale Bisericii „Sfântul Haralambie“ din Iași. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi cel epidemiei de ciumă care a cuprins orașul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze și, în felul acesta, Gheorghe și-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să i se pună hramul „Sfântul Haralambie“.
Copie a Mănăstirii Curtea de Argeș
În Turnu Măgurele există o frumoasă biserică dedicată celui care apără de ciumă și de foamete, ridicată între 1901-1905. Biserica de aici este o copie fidelă a Catedralei episcopale de la Curtea de Argeș, fiind construită după planul arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy.
În localitatea Grojdibodu, din Lunca Dunării, o biserică din 1863 are hram dublu, „Sfântul Haralambie“ și „Sfântul Grigorie Decapolitul“, amintind tot de vremuri în care marile nenorociri se abăteau asupra oamenilor, de la ciumă și holeră până la foamete și altele asemenea și care erau potolite prin rugăciuni către Dumnezeu, adesea trecute prin solia prietenilor Lui, sfinții. De altfel, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost aduse de la Mănăstirea Bistrița în multe procesiuni, atât în București, cât și în alte localități atunci când ciuma sau holera nu mai conteneau. Totdeauna minunile nu întârziau să se arate.
„Jupuindu-mi trupul, îmi întineriți sufletul“
Viața Sfântului Haralambie este una de adevărat mărturisitor al lui Hristos. A fost preot în cetatea Magnezia (Asia Mică). La vârsta de 113 ani, pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211), a fost denunțat autorităților pentru că învăța despre Hristos. Înaintea guvernatorului Lucian și a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos“ și „Vă mulțumesc, fraților, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviați în mine sufletul și-l pregătiți pentru viața veșnică“. În timpul torturii, mâinile guvernatorului s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În fața minunii, atât guvernatorul, cât și cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.
Judecata a fost mutată în Antiohia Pisidiei patronată chiar de împăratul Septimiu Sever. Aici i-au jupuit pielea, i-au zdrobit maxilarul, i-au ars fața. Sfântul, în schimb, a vindecat un om posedat de 35 de ani de un duh rău și a înviat un tânăr. Galina, fiica împăratului, s-a convertit și ea, văzând atâtea minuni și tăria credinței lui Haralambie. În ziua de 10 februarie, chinurile sfântului au luat sfârșit, tăindu-i-se capul cu sabia.
Fragmente din moaștele sfântului, în lume și în țară
Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ștefan“ din Meteora, moaște care săvârșesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existe la mănăstirea amintită, știm că în 1398, domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment de lemn din Sfânta Cruce, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și terenuri din Țara românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaș capul Sfântului Mucenic Haralambie. În anul 1545, micul naos al bisericii a fost mărit, iar preotul Nicolae a restaurant, parțial, pictura. Biserica „Sfântul Haralambie“, construită în anul 1789, împodobită cu minunate sculpturi în lemn, a fost distrusă de bombardamente în 1943, iar, ulterior, reparată și pictată de celebrul artist contemporan grec Vlasis Țitomis. Este o construcție mareață și impunătoare, cu trei turle. Altarul este sculptat în lemn, la fel și sfânta masă.
În biserica Mănăstirii Miclăușeni, din județul Iași, se află moaștele (fragmente) a treizeci de sfinți, printre care și ale Sfântului Haralambie. De asemenea, părticele sunt și la mănăstirea Râșca și la Catedrala episcopală din Galați. În București, fragmente din moaștele Sf. mucenic Haralambie se găsesc la bisericile „Sfântul Dumitru“ (Poștă) și „Sfinții Arhangheli“ (Oțelari), unde se află un deget al sfântului, și la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).
(Sursa: Ziarul Lumina)