Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie a fost teolog grec, episcop, Părinte al Bisericii, și este sărbătorit ca Sfânt atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea Catolică.
Sf. Grigorie Teologul (din Nazianz) s-a născut în anul 330, la Nazianz în Capadocia, unde a murit la 25 ianuarie 389
El a fost fiu al episcopului cu același nume al acestui oraș din Asia Mică. Tatăl său a intrat mai târziu în monahism, devenind apoi episcopul Grigorie de Nazianz (prăznuit la 1 ianuarie), iar mama lui a devenit mai târziu monahia Nona (prăznuită la 5 august).
Numele de Teologul i s-a atribuit în special datorită celor „Cinci Cuvântări Teologice” ținute la Constantinopol. Ele expun și apără învățătura despre Sfânta Treime.
Învățăturile elementare Sf. Grigorie le primește în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la școală din Cezareea Capadochiei, unde îl cunoaște pe viitorul său prieten, Vasile.
De aici trece în Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca și amintirile unul alt mare scriitor creștin, Origen, apoi studiază la Alexandria și, în sfârșit, la Atena.
Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 și va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia și poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare, prietenie ce va dura până la moarte.
Pe lângă studiile profane, a folosit timpul și pentru a cerceta și aprofunda adevărurile Sfintei Scripturi.
De la Atena pleacă la Constantinopol, unde îl întâlnește pe fratele său, Cezar, care practica medicina, plecând amândoi spre Nazianz.
Aici va primi botezul creștin, după care se dedică vieții ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viața retrasă și prietenul său, Sf. Vasile.
În acest loc, departe de zgomotul vieții lumești, în liniștea singurătății unde sufletul lor se simțea mai aproape de Dumnezeu, practicau asceza și studiau Sfintele Scripturi și alte scrieri creștine. Aici lucrează cu prietenul său la alcătuirea primei filocalii (conținând scrieri ale lui Origen).
În anul 362, la dorința comunității creștine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simțind că prea grea această sarcină, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia.
În anii 363 – 364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie.
În anul 370, Sfântul Vasile cel Mare a fost ales Arhiepiscop al Cezareii, iar în anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz.
În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credințe. În anul 381 a participat la Soborul al doilea a toată lumea, ținut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea să către Domnul, în anul 389
Sf. Grigore despre pedagogia divină în revelarea Sfintei Treimi:
„Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedeslușit pe Fiul. Cel Nou l-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea Fiului. Acum Duhul are drept de cetățenie printre noi și ne dă o viziune mai clară despre sine. Într-adevăr, nu era prudentă proclamarea pe față a Fiului, pe când nu se mărturisea încă dumnezeirea Tatălui, nici adăugarea Duhului Sfânt ca o povara in plus, ca să folosesc o expresie cam îndrăzneață, pe când nu era încă recunoscută dumnezeirea Fiului… Numai prin înaintări și progresări din slavă în slavă lumină Treimii va lumina în cea mai limpede strălucire”
Sf. Grigore despre Botez:
„Botezul este cel mai frumos și cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (…). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haina de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru ca este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haina, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru ca spăla; pecete, fiindcă ne ocrotește și fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu”
Sf. Grigore despre harul și misiunea preoțească:
„Înainte de a-i purifica pe alții, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuți; ca să poți învăța, trebuie să fii tu însuți învățat; să devii lumina, ca sa luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poți apropia de El pe ceilalți, să fii sfințit, ca să sfințești, să duci de mână și să sfătuiești cu înțelepciune. Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. Așadar, cine este preotul? Este apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Hristos, plămădește din nou făptura, reface în ea chipul lui Dumnezeu, o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat – este îndumnezeit și îndumnezeiește”