Sfântul Dimitrie cel Nou în istoria mai veche și mai nouă a Bucureștiului

Din 1774, anul în care au poposit pe pământ românesc, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au reprezentat un sprijin pentru toți care cer mijlocirea sfinților în viața lor. De atunci, Muntenia a trecut prin multe încercări, iar Sfântul a răspuns la chemarea celor care au avut nevoie de ajutorul lui, fiind socotit, pe drept cuvânt, Ocrotitorul Bucureștilor. Despre faptele minunate petrecute în decursul timpului la moaștele Sfântului, așa cum s-au păstrat în cronicile vremii, l-am întrebat pe părintele Florin Șerbănescu, Consilier patriarhal, coordonator al sectorului Patrimoniu Cultural din cadrul Patriarhiei Române.
Sfântul Dimitrie Basarabov, ca de altfel toți plăcuții lui Dumnezeu, nu a rămas fără răspuns la rugăciunile pe care oamenii i le-au adresat, mai cu seamă în vremuri de necaz. Părinte profesor, care ar fi principalele momente consemnate de istoria bisericească, când credincioșii munteni au beneficiat de ajutorul Sfântului Dimitrie Basarabov?
Primul fapt minunat săvârșit de Cuviosul Dimitrie s-a petrecut pe la începutul secolului al XIX-lea, în timpul domnitorului Caragea, când la București a izbucnit o epidemie de ciumă care s-a extins cu repeziciune în tot orașul. Era în 1814, iar „ciuma lui Caragea”, cum apare menționat în istorie acest eveniment, începea să facă ravagii. Văzând că boala nu contenește, ci se răspândește tot mai mult, la cererea domnului, călugării au scos moaștele Cuviosului Dimitrie care se aflau la Mitropolie și au ocolit orașul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea molimei. Din acea zi, ciuma a scăzut în intensitate, și locuitorii Capitalei au reușit să scape de cumplita epidemie.
„Vodă, boierii și norodul fură udați până la piele”
Sfântul s-a arătat nu numai ajutător în bolile care decimau populația din trecut, ci a răspuns credincioșilor și în vremurile de secetă. Sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ca recolta să fie pe cale de a se compromite. Foametea bătea la ușă și din nou oamenii au chemat în ajutor pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Se știe că moaștele nu erau scoase din biserică decât în cazuri excepționale. Seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului să fie din nou scoasă și purtată de preoții catedralei pe umeri, în procesiunea care s-a desfășurat în oraș. Memoriile colonelului Papazoglu, el însuși participant la acest moment, surprind cel mai bine evenimentele din acea vreme. „După ce au ocolit câteva străzi (preoți și credincioși cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi.”
Oprirea în chip minunat a epidemiei de holeră
Pentru Muntenia, secolul al XIX-lea a fost unul plin de încercări. Apariția holerei a fost una dintre ele. Cum a fost stopată răspândirea acestei boli, știind că în acea vreme nu existau medicamente adecvate?
Tot colonelul Dimitrie Papazoglu a fost martor la un alt fapt minunat, oprirea holerei care s-a abătut asupra Bucureștiului în anul 1831. Orașul, mărturisesc cronicile, rămăsese aproape pustiu, locuitorii fugind care pe unde au putut din calea groaznicei maladii. Președintele Divanului Țării Românești pe atunci era generalul Pavel D. Kiseleff. La cererea lui, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, generali și ofițeri, a preoților și credincioșilor care nu părăsiseră orașul, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua de 15 septembrie și până la începutul lunii octombrie, numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi, a scăzut repede.”
Bulgarii rătăciți în ceață
Sfântul Dimitrie a iubit locul unde a poposit de aproape 300 de ani. Istoria consemnează că au existat și încercări de răpire a acestora…
O minune petrecută cu moaștele Cuviosului Dimitrie Basarabov istoria o consemnează la începutul secolului al XX-lea. Este vorba de încercarea soldaților bulgari de a răpi racla cu Sfântul, pentru a o duce în sudul Dunării. În anul 1918, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat de forțele germane, în timpul Primului Război Mondial, un pluton de soldați bulgari, care erau aliați ai nemților în acel moment, venind într-o seară cu o mașină, au pătruns în catedrală și au luat pe ascuns moaștele Cuviosului, încercând să plece cu ele în Bulgaria. Dar s-a întâmplat un lucru care a zădărnicit planurile răpitorilor. Asupra Capitalei s-a lăsat în noaptea și în dimineața care a urmat o ceață groasă, din cauza căreia multă vreme bulgarii au rătăcit prin București, neaflând drumul care îi scotea afară din oraș. Au pierdut mult timp din pricina aceasta. Apoi, mașina care transporta racla cu trupul Sfântului s-a defectat. Acest lucru a permis ca în urma alarmei pe care paraclisierul catedralei a dat-o dimineața, bulgarii să poată fi ajunși din urmă la Călugăreni.
Pelerinajul după revenirea moaștelor a durat o lună
Documentele Mitropoliei menționează bucuria cu care locuitorii Bucureștiului au întâmpinat revenirea moaștelor în capitală. „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni, de s-au îngrozit și nemții. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoți și călugări. S-au făcut rugăciuni de mulțumire înaintea bisericii, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor care a durat o lună.”
„Patriarhii au rezistat tuturor presiunilor”
Prezența raclei Sfântului Dimitrie și pelerinajul săvârșit la aceasta în fiecare toamnă deranjau vizibil autoritățile de stat din perioada comunistă. Acestea au încercat să mute moaștele Sfântului. Care a fost răspunsul smeritului păstor din satul Basarabi?
Al doilea fapt important legat de moaștele Cuviosului Dimitrie care s-a petrecut în secolul al XX-lea se referă la timpul când a început construirea centrului civic din București. Ceaușescu a făcut mari presiuni asupra ultimilor doi patriarhi, Iustin și Teoctist, pentru a muta Reședința patriarhală din locul unde se află și astăzi. Li s-au oferit mai multe variante, Văcăreștiul, Mănăstirea Cernica și chiar Căldărușaniul. Principalul obstacol în calea acestui plan al comuniștilor era tradiția extraordinară a pelerinajului la moaștele Sfântului Dimitrie și prezența lor în catedrală.
De aceea, în 1984, autoritățile vremii, deranjate de prezența zilnică și în număr mare a credincioșilor pe Dealul Patriarhiei, au hotărât mutarea Cuviosului Dimitrie într-o altă locație. Îndepărtarea moaștelor era deci obiectivul major al planului, care, în final, viza desființarea Centrului patriarhal. Dar ani de zile acest plan nu a putut fi dus la îndeplinire. Prin ajutorul Sfântului, patriarhii au rezistat tuturor presiunilor care s-au făcut. În 1987, la un an de la întronizarea ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, asupra patriarhului Teoctist s-au făcut presiuni pentru mutarea vetrei patriarhale. Știu acest lucru pentru că în 1989, pe când lucram la sectorul Patrimoniu al Arhiepiscopiei, ca muzeograf, stăteam cu frica de a fi evacuați în orice moment din birourile pe care Arhiepiscopia le deținea pe Dealul Patriarhiei. Dar acest plan care urmărea ștergerea de pe harta Bucureștiului a principalului reper spiritual nu a putut fi realizat.
Pedeapsa Sfântului
A existat un singur moment în care Ceaușescu a luat o măsură de mână forte. În chiar anul în care a fost dat jos din fruntea statului, el a fixat exact în ziua praznicului Sfântului Dimitrie Basarabov o sesiune a Marii Adunări Naționale. Având justificare politică, voia să determine mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. Deși a fost presat, patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului, ci le-a dus foarte aproape, la Biserica „Sfântul Nicolae”, Vlădica coborând propriu-zis în direcția opusă Pieței Unirii racla Cuviosului. Pelerinajul s-a făcut tot pe lângă Dealul Patriarhiei. Îmi amintesc cum stătea lumea înșirată de-a lungul bulevardului care se numește astăzi Regina Maria, pe atunci se chema George Coșbuc. Dealul a rămas chiar și în aceste condiții în centrul acestui pelerinaj. La două luni distanță, Ceaușescu a căzut. Multă lume a făcut o legătură între necugetata îndrăzneală a lui Ceaușescu de a muta moaștele Sfântului și evenimentul petrecut la puțină vreme după aceea, sfârșitul dictatorului comunist, considerând că a existat o pedeapsă din partea Cuviosului Dimitrie.
(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)