Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, originar din Tebaida de Jos (Egipt), a trăit în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). Fiind păgân, a renunțat la cariera militară pentru a se dedica liniștii pustiei. Sfântul Cuvios Pahomie a fost unul dintre cei mai mari sfinți pe care ni i-a oferit pustia Egiptului. Deoarece au fost mulți ucenici care l-au urmat în pustiu, a devenit părintele vieții cenobitice sau de obște. Acesta a ctitorit șapte mănăstiri, având peste trei mii de ucenici. Sfântul Pahomie cel Mare a plecat în pace la Domnul. Astăzi este pomenit și Sfântul Ierarh Ahile, care a fost episcopul Larisei (Grecia) tot în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. De la părinții săi, care erau creștini, a primit o educație aleasă, studiind și la școlile vremii. Sfântul Ahile a participat la Sinodul I Ecumenic din Niceea, fiind printre cei care l-au anatematizat pe ereticul Arie. Ca păstor al Larisei a dărâmat multe temple pâgâne, a ridicat multe biserici, a scos demoni din oameni, făcând multe minuni. Și-a sfârșit viața în pace.
(diac. George ANICULOAIE)