Sfântul Antipa de la Calapodești



Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Biserica Ortodoxă pomenește astăzi pe Sfântul Antipa de la Calapodești, singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos.
S-a născut în anul 1816 în satul Calapodești, azi în județul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său, Gheorghe Constantin Luchian, era diacon, iar mama Ecaterina Manase s-a călugărit mai târziu sub numele de Elisabeta. La vârsta de 20 de ani și-a părăsit familia și a dorit să intre în obștea Mănăstirii Neamț, dar starețul de aici nu l-a primit. Astfel, a mers la Mănăstirea Căldărușani unde fratele Alexandru s-a nevoit cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea. Starețul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a așezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulți călugări români. De asemenea, vreo patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte. Aici a primit „schima cea mare” a călugăriei, care cere post aspru, rugăciune și slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon și ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o. În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o viețuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat și sfințit în 1863. A stat la un metoc din Iași (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Se îndreaptă apoi spre Rusia, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev, pentru a se închina moaștelor Cuvioșilor Părinți din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, și în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliții din aceste două orașe, stareți de mănăstiri și credincioși. A vizitat Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a așezat pentru totdeauna la Mănăstirea Valaam, și anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinților. După 17 ani de aspră viețuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa ieroschimonahul a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos. Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nyssei
Sfântul Grigorie s-a născut în anul 335. Tatăl, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama Sfântului Grigorie, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Sfântul Grigorie de Nyssa era unul din cei 10 frați, dintre care trei au fost episcopi: Vasile, Petru de Sevasta și Grigorie; cinci au fost monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macrina cea tânără. Din familia sa, șase membri au primit darul sfințeniei: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru și Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina i-a crescut pe copii în duh creștin, împreună cu mama lor, Emilia, și sora lor, Macrina cea Tânără. A studiat în Cezareea Capadociei. A fost căsătorit cu Theosebeia și se pare că a avut un băiat. Sfântul Grigorie va fi hirotonit în anul 371/372, episcop de Nyssa, oraș mic la o distanță de circa 80 de kilometri de Cezareea. Sfântul Grigorie a avut necazuri din partea arienilor, care în anul 375/376 îi înscenează un proces de ordin economic, în urma căruia episcopul Grigorie este trimis în exil, de unde se va întoarce în scaunul episcopal după trei ani, în urma unui decret imperial de grațiere. A fost unul dintre stâlpii Ortodoxiei la Sinodul al II-lea Ecumenic, împăratul Teodosie remarcând calitatea deosebită a prestației sale teologice și retorice. El este cel care a rostit cuvântările la moartea împărătesei Flacilla și a prințesei Pulheria. A trecut la cele veșnice în anul 395. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Domețian, episcopul Meletiniei. (pr. Ciprian APETREI)



Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului