Sfânta Muceniță CHIRIACHI

1. Viața Sfintei Mucenițe Chiriachi
– „Chiriachi” înseamnă ziua Domnului – Duminica
În zilele împăratului Diocletian, în anul 282, era un creștin anume Dorotei împreună cu soția sa, Evsevia. Aceștia, fiindcă erau fără copii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod și fiu, făgăduind să dăruiască iarăși Lui pe copilul ce se va naște lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor, și li s-a născut un prunc de parte femeiască în ziua Duminicii, pentru care lucru și pe pruncă au numit-o Chiriachi, care înseamnă ziua Domnului (Duminica). Și au hrănit-o cu învățătura și cuvântul Domnului, după cum învață Apostolul Pavel, și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar când păgânul Dioclețian a ridicat prigoană asupra creștinilor, atunci au fost pârâți părinții sfintei împreună cu dânsa la tiran, cum că sunt creștini. Acesta cercetând pe părinții sfintei i-a bătut și i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părțile Meletinei, în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe muceniță și aflând-o statornică în credința lui Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Și de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostașilor celor ce chinuiau pe mucenița. Atunci a zis sfânta către Maximian: „Nu te înșela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe muceniță, a dus-o în capiștea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii și s-au făcut ca niște praf; după aceasta a urmat și o furtuna și vântul a împrăștiat în văzduh praful idolilor, și un fulger a ars fața stăpânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.
Venind alt stăpânitor în locul lui și fiind înștiințat de acestea, a hotărât ca sfânta să fie supusă la felurite chinuri. Dar sfânta a rămas nevătămată. Atunci a șezut stăpânitorul la judecata și a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate prin tăierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca să se roage; și după ce s-a rugat mult, a învățat pe creștinii care îi urmaseră ei; apoi culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, și mergând ostașii aproape de dânsa, vrând ca să-i taie capul, și văzând-o moartă s-au spăimântat. Și s-a auzit glas dumnezeiesc către dânșii: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”. Iar ostașii întorcându-se au slăvit pe Dumnezeu.
În anul 1787, episcopul Iacob Stamate (1782-1792), devenit pe urmă Mitropolit al Moldovei și Sucevei, agonisește pentru sfânta episcopie a Hușilor, o parte mai mare din moaștele Sfintei Mucenițe Chiriachi, pe care le răscumpărase de la un arhimandrit, din Sfântul munte al Athonului. O parte din sfintele sale moaște se află depuse în Catedrala episcopala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, ctitorita de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în anul 1495.
Fie ca rugăciunile Sfintei Mucenițe Chiriachi, să fie bine primite de către Cel Atotputernic, și să aducă mângâiere, vindecare de tot felul de boli și îmbărbătare, în sufletele îndurerate, ale tuturor celor care se roagă ei cu credință.
Troparul Sfintei Mucenițe Chiriachi, glasul IV
„Mielușeaua Ta Iisuse, Sfânta Muceniță Chiriachi, strigă cu mare glas: pe Tine Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să și împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să și viez întru Tine; ci ca pe o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre”.