Sfinții Ermil și Stratonic erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum de lângă Dunăre și au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creștinilor, Ermil a fost prins și, întrebat fiind dacă este mărturisitor al lui Hristos, a zis cu glas mare că este și diacon al Bisericii. Apoi, le-a vorbit tuturor despre deșertăciunea credinței în zeii păgâni, spunând că aceștia sunt lemne și pietre surde și mute. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri groaznice și întemnițat. Era atunci străjer la temniță Stratonic, și el creștin și prieten cu Ermil. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creștin, l-au judecat împreună cu Ermil. Dregătorul a hotărât ca amândoi să fie înecați în Dunăre și, fiind aruncați în adânc, au primit cununa muceniciei.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Iacob (sec. IV), care după multe nevoințe, descoperit fiind de creștini, a fost înălțat la treapta de episcop în Nisibe. El a pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), apoi l-a osândit pe Arie, fiind de față la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Când Arie se sârguia în chip viclean să fie primit în Biserică și cerea fericitului să slujească împreună cu dânsul, cu rugăciunea Sfântului Iacob, Arie și-a luat ca osândă o moarte spurcată pentru viclenia lui. Odată, niște cerșetori, prefăcându-se în chip de batjocură și închipuind pe unul dintre ei că este mort, îl rugau pe Sfântul Iacob să îi ajute cu bani. Dar, când să împartă ei câștigul, l-au găsit cu adevărat mort pe cel care se prefăcuse. Deci, înspăimântându-se, ei au alergat după sfântul, cerându-i iertare și milă, iar el, milostivindu-se, l-a înviat pe cel mort cu rugăciunea sa. Sfântul Ierarh Iacob a scris multe cărți împotriva rătăcirii lui Arie, învățând poporul dreapta credință. Ajungând la adânci bătrâneți, dumnezeiescul Iacob s-a odihnit, mutându-se în pace la Domnul.
(Pr. Ștefan Sfarghie , Ziarul Lumina)