Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit după canonizarea sa Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași, unde se afla și un vestit spital. Acolo tânărul Ioan a învățat ascultarea, smerenia, precum și slujirea lui Dumnezeu și a semenilor aflați în suferință. După un timp a mers la Mănăstirea „Sfântul Samuil” din Focșani, apoi plecând la Buzău s-a călugărit, primind de la marele Episcop Chesarie al Buzăului numele de Iosif. A fost hirotonit Episcop-vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, iar în 1873 a fost ales Episcop al Argeșului. Peste doi ani a fost ales Mitropolit al Moldovei, perioadă în care și-a împlinit cu multă osârdie chemarea și slujirea arhierească. Mitropolitul Iosif a încheiat zidirea Catedralei Mitropolitane din Iași în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față pe când era copil la Iași. Păstorind cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de 27 de ani, s-a mutat la cereștile locașuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt și Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinților. Astăzi pomenim și pe Sfântul Xenofont. S-a născut în Constantinopol și, ca mirean, a ajuns senator în timpul lui Iustinian cel Mare (527-565). El avea multe averi materiale, dar era și mai bogat din punct de vedere spiritual. Soția sa, Maria, îl urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Și aveau doi fii, Ioan și Arcadie, pe care i-au crescut în dreapta credință și pe care i-au trimis la Beirut, din Fenicia, pentru a studia la școli înalte. Pe drum spre Beirut s-a stârnit o furtună mare, care a sfărâmat corabia, încât nu se știa dacă a mai scăpat cineva cu viață. Aflând despre aceasta, Xenofont și soția sa au plecat să-și caute fiii pe care îi credeau morți, și mult s-au minunat aflând după îndelungate căutări că Arcadie și Ioan erau călugări în Ierusalim. Cei doi feciori intraseră în mănăstire, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat din valurile puternice. Deci, fericindu-și fiii, Xenofont și Maria s-au făcut și ei monahi.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)