Șezătoarea constituie un obicei important în viața socială a satului deoarece îi educă pe copii în spiritul valorilor traditionale românești, dezvoltându-le dragostea pentru frumos. În satul Adâncata șezătorile se organizau după terminarea muncilor de toamnă în postul Crăciunului și în perioada iernii după Bobotează până la începerea postului Paștelui. Această perioadă este denumită Câșlegi.
Prin șezători lumea satului îmbina într-un mod plăcut lucrul cu voia bună. În cadrul întâlnirilor restrânse se analizau, predau și exersau coduri comportamentale. Aici se „cultiva” un respect pentru vârstnici, grija pentru copii, relații oportune între vecini, raportarea la autoritatea civilă, militară și religioasă. În sezători se învățau unele deprinderi practice dar se derulau si numeroase obiceiuri.
În postul Crăciunului, femeile se ocupau cu torsul cînepii, al inului, al lânii și pentru că se lucra într-un cadru comunitar lucrul era făcut cu mai multă plăcere și spor.
După terminarea treburilor casnice, odată cu lăsarea serii femeile își luau cele necesare (furcă, fus, caier de lână, țegi, pânză pe care coseau prosoape sau fețe de masă etc.) și plecau spre casa unde trebuia să aibă loc șezătoarea. Șezătorile se făceau la lumina lămpii cu gaz. Fetele tinere învățau lucruri noi de la femeile mai vârstnice, astfel șezătoarea reprezentând formă de inițiere.
Dacă cu jumătate de secol în urmă aceste obiceiuri erau păstrate cu sfințenie de bătrânii adâncățeni, astăzi cu greu le regăsești printre oamenii locului tinerii satului dezrădăcinându-se. Doar pe la unele case femeile mai în vârstă se ocupă din când în când de scărmănatul și torsul lânii, de țesutul în stative al lăicerilor, macaturilor alese și rar scorțuri. De organizare se ocupau fetele și femeile. Tot în șezători se coseau cămeșile pentru viitorii miri din anul respectiv precum și cămășile de soacre. Viitoarele mirese veneau în șezători cu pânza țesută în stative pe care femeile mai pricepute o croiau după măsurile pe care le aveau și se dădea câte un lat fetelor (druștelor) mai pricepute în arta cusăturilor. Gazda, unde avea loc șezătoarea trebuia să servească musafirii cu ceva mâncare și băutură. Feciorii (flăcăii) împăcau o muzică și plecau spre locul unde se ținea șezătoarea. La apariția lor lucrul înceta și feciorii invitau fetele și femeile mai tinere la joc. Nu se ținea cont de rangul oamenilor în cadrul comunității. Întâlnirea la șezători reprezintă un ritual care îi unea. Atmosfera era veselă se împletea utilul cu plăcutul, munca cu cântecul. Nu exista șezătoare la care să nu se spună glume, ghicitori sau întâmplări deosebite din viața satului.
În cadrul serbărilor desfășurate sub formă de șezătoare am încercat să readucem în viața satului obiceiuri de altădată și nu mică ne-a fost mirarea când am văzut interesul pe care l-au arătat mamele, dar mai ales bunicile copiilor care și-au prins furca în brâu au luat „trăistuța cu amintiri” și au fost prezente ori de câte ori au fost invitate. Ași aminti aici de șezătoarea organizată de 1 Decembrie de ziua națională a României. Acum când mai suntem în Câșlegi pe 1 Martie când cu mic cu mare copiii și bunicii îmbrăcați în frumoase costume populare au dat curs și de această dată invitației facută de grădiniță. Am expus obiecte folosite altădată în șezătoare, bunicile au explicat și făcut o demonstrație practică nepoților care au fost foarte încântați. Emoționant a fost când bunicile au pus furca-n brâu nepoatelor cu gândul ca aceste tinere vlăstare vor păstra și duce mai departe obiceiurile. Ca răsplată pentru tot ceea ce au arătat copiilor invitații au primit cântecele și poeziile copiilor.
Portul popular purtat în acele zile de participanți a dat un aer de sărbătoare activității desfășurate. Într-o atmosferă ambientală specifică zonei, bunicile copiilor s-au reîntors o clipă în lumea copilăriei lor, rememorând colindele, urăturile și urările rostite pe ulițele satului de Crăciun și Paște.
Valoarea deosebită a șezătorilor este determinată pe de o parte de conținutul educativ al materialului utilizat cât și de calitatea artistică a acestuia, iar pe de altă parte modul de organizare și antrenare a copiilor într-o astfel de activitate, nu este altceva decât o metodă alternativă de învățământ.
Încercăm să păstrăm la sat obiceiul șezătorilor prin serbările organizate în grădiniță și să transimtem fiecărei generații datele și obiceiurile străvechi.
Prin acete șezători urmărim să formăm copiilor unele trăsături morale, să-i învățăm pași de dans popular în concordanță cu melodia, să primească și să transmită frumusețea artei populare din generație în generație.
Educatoare: Grosu Doina
GPN „Piticot” Adâncata
