Încarcerat acum o lună și jumătate la Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani, după ce a fost extrădat din Austria, Severin Tcaciuc își face planuri de viitor. Omul de afaceri, care are de ispășit trei ani și jumătate pentru evaziune fiscală, ultraj și o infracțiune la regimul societăților comerciale, vrea să muncească.
Acesta a trimis o cerere conducerii închisorii prin care solicită un loc de muncă deși are ambele picioare amputate. „Ne-a cerut să-i găsim ceva de muncă ținând cont și de starea sănătății sale. S-a arătat interesat de cizmărie, mai ales că ar putea repara încălțămintea și în cameră fără să se deplaseze”, a spus Iulian Dărângă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Cererea este analizată de conducerea închisorii, iar Severin Tcaciuc va primi un răspuns până la sfârșitul săptămânii.
„55 de deținuți lucrează în atelierele închisorii. Firma suceveană cu care lucrăm nu a mai dat însă comenzi la încălțăminte și nu avem de lucru”, a adăugat Iulian Dărângă.
La fiecare lună muncită, se scade o zi din pedeapsă
Dacă va reuși să se angajeze ca cizmar, Tcaciuc va lucra cot la cot cu borfași, hoți și escroci, iar pentru o lună de muncă va primi 30% din salariul minim pe economie, adică 180 de lei.
Miza ieșirii la muncă este însă posibilitatea eliberării condiționate pentru bună purtare și reducerile din pedeapsă. La fiecare lună muncită, Severin Tcaciuc va scăpa de o zi de pușcărie, spun șefii închisorii.
Severin Tcaciuc a ieșit din carantină și a fost transferat la Secția a V-a a penitenciarului, unde beneficiază de un regim semi-deschis. Suceveanul se poate plimba pe holul Secției în timpul zilei și își poate organiza timpul liber cum dorește și poate discuta oricând cu ceilalți deținuți.




