Angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava vor avea program normal de lucru în data de 6 aprilie, de Vinerea Mare, zi declarată liberă. Prefectura Suceava a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, că decizia a fost luată „pentru a veni în sprijinul cetățenilor”, avându-se în vedere că programările pentru ziua de vineri, 6 aprilie 2018, s-au făcut cu mult înainte de declararea acestei zile “zi liberă în cadrul sărbătorilor legale”.
”La data menționată, toate activitățile Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor – primire și eliberare documente, examinarea teoretică pentru obținerea permisului de conducere, secretariat și relațiile cu publicul – se vor desfășura conform programului normal de lucru afișat pe site-ul Instituției Prefectului”, se arată în comunicat.
Salariații serviciului vor recupera această zi lucrată, conform prevederilor legale.
Derogare
Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava lucrează în Vinerea Mare
