Fonduri

Serviciul de Ambulanță Suceava va primi bani pentru modernizarea substației din Vatra Dornei la prima rectificare

Ministrul Sănătății anunță că vor fi alocate fonduri pentru renovarea sediului Ambulanței din Vatra Dornei
Ministrul Sănătății anunță că vor fi alocate fonduri pentru renovarea sediului Ambulanței din Vatra Dornei

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, ieri, la Fălticeni, că Serviciul de Ambulanță Județean Suceava ar putea primi bani la prima rectificare bugetară pentru reabilitarea și modernizarea subunității de la Vatra Dornei. Aceasta după ce șeful SAJ Suceava. dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat recent că intenționează să caute sponsori pentru renovarea clădirii de la Vatra Dornei, în condițiile în care instituția pe care o conduce nu a primit fonduri pentru investiții. Prezentă ieri la Fălticeni pentru a inspecta șantierul noului spital municipal, Sorina Pintea a precizat că abia în luna aprilie 2018 a primit de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava o solicitare de fonduri pentru investiții. „Adresa a fost transmisă de SAJ Suceava pe 28 aprilie 2018. Deja în luna aprilie fondurile de investiții au fost repartizate, din ianuarie. Eu am venit ministru pe 31 ianuarie. Ce s-a repartizat ulterior a fost din fondul de rezervă. Știu ce probleme sunt, știu că sunt și mașinile vechi”, a spus ministrul Sănătății. Făcând referire la achizițiile de noi ambulanțe, Sorina Pintea a precizat că licitația nu o face Ministerul Sănătății, ci Departamentul pentru Situații de Urgență. Ea a arătat că a discutat cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, care i-a transmis că toate licitațiile pentru achiziția de noi ambulanțe au fost contestate. „Una dintre licitații, pentru ambulanțele de tip A, este deja câștigată la Comisia Națională pentru Soluționarea Contestaților, dar o altă firmă a depus o contestație la Tribunal. Dumnealui spunea că estimează semnarea contractelor la începutul lunii iulie, după termenele care sunt și în instanță și de la CNSC, astfel încât spre sfârșitul anului să înceapă livrările de ambulanțe noi”, a mai spus Sorina Pintea.

Recomandări

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava