Serviciile medicale ieftine pot aduce în România 500.000 turiști străini în 2015, dublu față de 2014



Turismul medical aduce României venituri în valoare de 250 milioane de dolari anual, iar numărul străinilor care vin să se trateze în România s-ar putea dubla anul viitor, la 500.000, creșterea acestui sector oferind posibilitatea medicilor români de a întoarce în țară, informează Mediafax.Cei mai mulți turiști care vizitează România în scop medial vin din Germania, Italia, Israel și Marea Britanie, iar numărul acestora poate ajunge la 500.000, „dacă vor fi realizate lucrările de infrastructură planificate”, potrivit directorului Seytour România, Andrei Nacea, transmite Bloomberg.România, Bulgaria, Croația, Serbia și Ungaria, unele dintre cele mai afectate țări europene în urma crizei economice, investesc în clinici private care să atragă vest-europenii și americanii pentru tratamente dentare sau chirurgie plastică, notează Bloomberg.Străinii aleg serviciile medicale din țările est-europene pentru prețurile mai scăzute în comparație cu țările de origine, precum și pentru faptul că asigurările naționale nu acoperă unele servicii, precum chirurgia plastică.



Recomandări

Uriașul potențial al serviciilor de recuperare medicală din Suceava, intuit și valorificat din plin de un absolvent de Teologie și un IT-ist

International Heath Forum: Furnizarea serviciilor medicale în România este sub media europeană/ Producătorii de Medicamente trag un semnal de alarmă

The Economist: Corupția, problemă endemică în sistemele medicale din Europa de Est, inclusiv România

Turismul medical: Românii tratează în străinătate afecțiuni grave, străinii vin în România la dentist și plastician

Străinii cheltuiesc peste 60 de milioane de euro anual pentru intervenții medicale în România