Salvați Copiii – filiala Suceava, în parteneriat cu Școala cu clasele I – VIII Nr. 7 „Grigore Ghica Voievod” Suceava, a marcat un an de la implementarea proiectului „Centre de Orientare și Resurse pentru Educație Incluzivă – Servicii educaționale complexe pentru prevenirea și corectarea abandonului școlar”, în cadrul unei conferințe, organizate vineri, 27 ianuarie, la ora 12:00, la sediul Școlii Nr. 7. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Programe de educație preșcolară
Prin intermediul acestui program, Organizația Salvați Copiii România a deschis 32 de centre de pregătire preșcolară și școlară în următoarele regiuni: Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea), București-Ilfov.
Camelia Iordache, președinta Organizației Salvați Copiii – filiala Suceava, a declarat că „toți copiii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, care provin din medii defavorizate socio-economic, sunt beneficiarii programelor de educație preșcolară, de tip «Școala-după-Școală» și «A Doua Șansă», în vederea prevenirii abandonului școlar, integrării și reintegrării școlare”. Ea a completat: „În Suceava, proiectul se derulează în parteneriat cu Școala cu clasele I – VIII Nr. 7 «Grigore Ghica Voievod» Suceava, începând din luna octombrie 2010. Echipa Centrului este alcătuită din coordonator local (psiholog), două cadre didactice, un mediator școlar și un jurist. În primul an de implementare a proiectului au fost obținute următoarele rezultate: 46 de copii beneficiari ai programului Școală după Școală, prin frecventarea programelor Centrului în scopul prevenirii abandonului școlar; 12 copii de vârstă preșcolară au participat la grădinița estivală și au fost ulterior înscriși în clasa I; 11 copii au beneficiat de programul de Pregătire școlară și înscrierea la clase de tip A Doua Șansă; a fost acordată consiliere socială pentru 46 de familii și consiliere juridică pentru cinci familii ale copiilor beneficiari; Copiii au primit rechizite și cadouri de Crăciun și Paște; o parte dintre copii au participat la tabăra națională de la Bușteni; au fost organizate activități extrașcolare artistice, educative, informative; zece elevi din cadrul școlii s-au implicat voluntar în activitățile Centrului, sprijinind specialiștii în activitățile desfășurate cu copiii și creând premisele unei evoluții vizibile în acumularea de cunoștințe, prim metoda «educație între egali»”.
În anul II de implementare a proiectului, în Centru sunt 51 de copii beneficiari ai programului Școală după Școală, copii din clasele I –VIII. Copiii își pregătesc temele pentru a doua zi cu cadrele didactice, participă la activități cultural/educative, sportive, de autocunoaștere și creștere intelectuală și emoțională.
Coordonatoarea proiectului la Suceava, psihologul Aida Zvanciuc, a spus că dincolo de rezultatele statistice, proiectul reprezintă o șansă pentru copiii ai căror situație materială și familială reprezintă un risc pentru exercitarea unor drepturi fundamentale, dreptul la educație, dreptul la informare, dreptul la protecție socială, dreptul la asociere.
Pentru relații suplimentare, persoană de contact: Aida Zvanciuc – psiholog, coordonator local, e-mail: suceava@salvaticopiii.ro sau aida_zvanciuc@yahoo.com.