– Cei patru au fost ridicați ieri dimineață de la casele lor, cu importante forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei
– Alături de ei, în fața procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au fost aduși încă trei indivizi, în timp ce alți cinci sînt vizați de ancheta oamenilor legii
– Toți cei în cauză sunt cercetați pentru trafic de minori și constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni
– Procurorii îi acuză pe cei reținuți că au traficat în perioada 2003-2004 mai mulți copii, în Germania și Austria, unde i-au obligat să fure pentru ei
La primele ore ale zilei de ieri, o armată întreagă de polițiști din structurile de combatere a crimei organizate, jandarmi și luptători de la au descins în diferite locații din municipiul Suceava, pentru a-i sălta pe mai mulți indivizi acuzați de trafic de minori și constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni. Printre cei luați din așternuturi de oamenii legii se numără mai mulți membri ai lumii interlope sucevene, în frunte cu Adrian Șerșeniuc (mai nou Adrian Thiel), Sever Șutu, Neculai Strujan, alias „Nițulai”, și Cristian Mihail Robu, zis „Porcu”. În total, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Suceava (din sediul Parchetelor) au fost aduși, ieri dimineață, nu mai puțin de șapte indivizi, în frunte cu cei menționați anterior. Escortați de polițiști și jandarmi, toți cei șapte au fost nevoiți să aștepte ore bune până să fie audiați de procurori. De altfel, ieri seară, la închiderea ediției, anchetatorii nu terminaseră audierile, o decizie în privința celor reținuți, dacă vor fi duși în fața instanțelor de judecată cu propunerea de arestare preventivă, urmând a fi luată ulterior. Din informațiile pe care le-am obținut, deși anchetatorii au refuzat să facă vreo declarație, în cauză ar fi vorba despre comiterea infracțiunii de trafic de minori, acuzațiile constând în aceea că cei șapte indivizi reținuți fac parte dintr-o rețea infracțională, care, în perioada 2003-2004, au traficat în Germania și Austria mai mulți copii pe care i-au obligat să fure pentru ei. Ancheta procurorilor îi vizează și pe alți cinci indivizi din municipiul Suceava. În total ar fi vorba despre 12 persoane, împotriva cărora, pentru infracțiunile amintite mai sus, s-a început urmărirea penală la sfârșitul lunii ianuarie a.c. (Adrian Thiel, Cristian Mihail Robu, Sever Șutu, Neculai Strujan, Mihai Băcuță, Cristian Dancu, Cristian Iaronska, Nicolae Pastor, Dumitru Ciubotaru, Viorel Bordei, Petru-Florian Pîrvu, Cornel Dobroghii). În fața oamenilor legii, nici unul dintre acești indivizi nu s-a declarat vinovat, mărturisind că nu au habar de nici una dintre acuzațiile aduse de procurori. Adrian Șerșeniuc, de exemplu, este acuzat că în perioada petrecută în Austria a găzduit doi dintre minorii traficați (foști șoareci de maxi-taxi), pe care i-ar fi trimis „la produs”. Acuzațiile au fost respinse de Șerșeniuc, care spune că nu a știut nimic de îndeletnicirile celor doi minori (Adrian Șerșeniuc a stat vreme de aproximativ un an și într-o pușcărie din Austria, pentru mai multe infracțiuni comise pe teritoriul acelui stat).
O bună parte dintre acești 12 indivizi mai sunt cercetați și într-un alt dosar penal, fiind acuzați de înșelăciune, după ce au țepuit cu zeci de mii de euro mai muți operatori din județele Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Neamț. Practic, în acest dosar, nu mai puțin de 10 indivizi, care erau coordonați, susțin anchetatorii, de Șutu și Robu, au înșelat, în perioada mai 2004-iunie 2005, nu mai puțin de 12 firme de transport internațional. După ce contactau diferiți operatori de transport pentru a ajunge urgent în Italia sau Austria, unde, chipurile, aveau contracte de muncă, sub pretextul că nu au suma necesară pentru a o prezenta la vamă (cei 500 de euro), luau bani „împrumut” de la șofer și apoi, la o benzinărie de pe traseu, se făceau nevăzuți. Mereu, exista în spatele microbuzului cu care se deplasau, o altă mașină, condusă tot de un membru al grupării, care-i recupera de pe traseu și care avea misiunea de a-i face dispăruți din zonă. Prin acest mod, s-au dat „tunuri” de zeci de mii de euro.
Reținerile de ieri ale procurorilor și polițiștilor din cadrul combaterii crimei organizate ar fi cea de-a doua lovitură dată lumii interlope sucevene, după ce, la mijlocul lunii ianuarie, alte personaje importante aveau să ajungă pe mâinile oamenilor legii. Printre aceștia, și Dumitru Bîrtoiu, în vârstă de 32 de ani (n.r. – cunoscut mai mult sub vechiul său nume, Dan Popovici), din municipiul Suceava. Alături de el, Iosif Alexandrovici (37 de ani), zis „Iojy” , din Mănăstirea Humorului și Ionel Țîrdea (30 de ani), din comuna Dumbrăveni. Popovici, Alexandrovici și Țîrdea au fost arestați preventiv în seara zilei de 16 ianuarie a.c, fiind acuzați că fac parte dintr-o rețea de trafic de migranți, aflată în strânsă legătură cu o adevărată structură similară din Republica Moldova. Personajul care a făcut legătura cu această structură mafiotă din Republica Moldova este, susțin oamenii legii, chiar Dan Popovici. Practic, acuzațiile aduse acestor indivizi se referă la traficarea a peste 20 de persoane, majoritatea cetățeni moldoveni, în spațiul Schengen, în schimbul unor comisioane grase. Totuși, numărul 1 în acest dosar este Ionel Țîrdea, pe numele căruia sunt cele mai multe capete de acuzare. Cei trei se află în continuare în spatele gratiilor, după ce instanțele judecătorești au decis să le prelungească mandatele de arestare.






