M-am bucurat că Sergiu Nicolaescu a apucat un nou mandat de senator (al câtelea?, nici el nu mai știe!) mai cu seamă că anul trecut n-arătase chiar semne bune, domnia sa cam încleiându-se de pardoseala clinicilor spitalicești. Ar fi și păcat să i se întâmple ceva lacrimogen, fiindcă de ani și ani, producțiile sale cinematografice survolează de la est la vest teritoriul patriei, trasând cu artă liniile de forță ale continuității noastre, pe cât de carpato, pe atâta de dunărene. Ca un fel de Cătălin Botezatu al peliculei, maestrul Serge ne prezintă anual, prin filmele redifuzate la diverse televiziuni, colecția proprie de patriotism, inspirată din linia marilor dizainări antecesori Decebal, Mihai și Ferdinand. -Iată, parcă spune Serge, iarna asta se poartă patriotismul strâns în talie. La primăvara, patriotismul va fi descheiat la primii doi nasturi. La vară, anticipăm un patriotism ușor evazat, în culori vii; roșul sanguin fiind predominant.
Sunt indispensabile filmele sale, pentru că ne reîmprospătează garderoba istorică. Ce ne-am face fără fiorul unor rostiri de genul:
-Majestate, nu mă învață generalul Prezan s-aleg între onoare și patrie!
Ori:
-Dom’ plotoner, ’tu-i amarul ei de viață, hai, bre, s-alipim Basarabia la trupul sfânt al țării, că noi, țăranii, nu mai putem răbda!
Există de pildă un film monumental de-al maestrului Serge, unde joacă și Bănică junior, din păcate fără Andreea Marin. L-am văzut acum câțiva ani și-mi amintesc de modul cum Bănică lupta, săracul, ce lupta prin gloduri, iar în pauzele publicitare ieșea, îmbrăca un pulover imaculat și făcea reclamă la detergenți. Când filmul se relua, Bănică reintra în tranșee, prezentând publicului mitraliera din moda „anului 1918”, care ucidea cu 30% mai ieftin, lăsând solul patriei mai curat, mai proaspăt, mai ușor de călcat.
Da, ar fi păcat ca maestrul Serge s-o pațe. Cine ar duce mai departe stupizenia filmului românesc?
