Inspectoratul Școlar Județean Suceava va organiza, pe 27 decembrie 2009, prima ediție a „Serbării performanței școlare”, eveniment la care vor participa elevi, profesori și părinți din zeci de unități de învățământ din județ.
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat că „serbarea este asemănătoare cu Gala Olimpicilor care s-a organizat în vară, doar că de data aceasta vor fi premiați elevii care s-au evidențiat în fazele naționale ale concursurilor școlare recunoscute de Ministerul Educației, altele decât olimpiadele naționale”.
Scopul evenimentului este evidențierea elevilor, profesorilor și școlilor care s-au remarcat cu rezultate deosebite la concursurile din anul 2008-2009. Este vorba despre 174 de elevi și 158 de profesori din 53 de unități de învățământ din județ. Elevii vor primi trofee, iar profesorii diplome.
Tot cu acest prilej, 14 unități școlare și 36 de cadre didactice din județ vor fi premiate pentru că au inițiat și câștigat proiecte pentru organizarea și desfășurarea unor concursuri naționale.
„Serbarea performanței școlare” va avea loc la Sala Polivalentă a complexului „Conacul Domnesc”, pe 27 decembrie 2009, începând cu ora 11:00.
La eveniment au fost invitați să participe doi interpreți de operă din Viena. Este vorba despre profesorul universitar Theodore Coresi și soprana Catarina Coresi, care vor fi prezenți la Suceava împreună cu o orchestră, Vienna ArtCorSalon Orchestra. Aceștia vor susține un concert de romanțe, cântece vieneze, canțonete, colinde și cântece vânătorești, dar și prelucrări din piese populare românești.