Sentință în premieră – detenția pe viață într-un caz de trafic de persoane



Curtea de Apel București a emis o sentință în premieră, condamnând pe viață doi proxeneți care au obligat o tânără să se prostitueze, iar când aceasta a refuzat au bătut-o și abandonat-o în subsolul unui imobil, unde după o săptămână a decedat.
Curtea de Apel București i-a condamnat, ieri, la detenție pe viață pe proxeneții Armand Șoni Ceanac și Vasile Chira, pentru omor deosebit de grav și la 15 ani pentru trafic de persoane, iar pe proxeneta Constantina Petre a condamnat-o la 30 de ani de închisoare.
De fapt, Constantina Petre a primit 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav și 15 ani închisoare pentru de trafic de persoane, acuzata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 25 de ani închisoare, pe care judecătorii au sporit-o cu cinci ani. În final, instanța a stabilit pedeapsa de 30 de ani de închisoare.
O altă persoană acuzată în dosar este Ioana Busuioc, condamnată la patru ani de detenție pentru trafic de persoană, sentință deja executată.
În 25 aprilie 2008, Tribunalul București i-a arestat pe cei patru pentru trafic de persoane și de droguri, dovedindu-se că trei dintre ei sunt implicați în uciderea, în 2002, a Mirelei Buju, o tânără care a refuzat să se prostitueze.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au identificat autorii asasinării Mirelei Buju care a refuzat să se prostitueze, prinderea acestora realizându-se în cadrul unei anchete privind o tranzacție cu heroină.
Traficanții au fost acuzați de moartea Mirelei Buju, o tânără pe care au „ridicat-o” în preajma sărbătorilor de Paște din 2002, impunându-i să se prostitueze, în ciuda faptului că aceasta le-a spus că nu este prostituată și că are un copil mic.
Tânăra a refuzat să întrețină relații sexulae cu persoanele propuse de Constantina Petre și Chira Vasile, astfel că, împreună cu Armand Șoni Ceanac, au bătut-o și au abandonat-o într-un beci, unde a fost găsită moartă de polițiști.
Traficanții au fost arestați, iar în 7 aprilie 2009, Tribunalul București l-a condamnat pe Armand Șoni Ceanac la 12 ani de detenție pentru trafic de persoane, 15 ani pentru omor calificat și la zece ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc., precum și la cinci ani pentru punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.
De asemenea, Constantina Petre a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane., la 15 ani pentru omor calificat, la zece ani trafic ilicit de droguri de mare risc și la cinci ani de închisoare pentru punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.
Chira Vasile a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru trafic de persoane și la 15 ani pentru omor calificat.
Ioana Busuioc a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru trafic de persoane.
Decizia tribunalului a fost contestată de apărare, dar și de acuzare, iar Curtea de Apel București a schimbat încadrările juridice ale faptelor și a aplicat pedepse mai aspre, obligându-i, totodată, pe inculpați să plătească, în solidar, suma de 100.000 de lei, respectiv 23.800 de euro către partea civilă Raluca Buju.