Culmea tupeului

Sens giratoriu din centrul Sucevei, blocat de mașini parcate în bătaie de joc



Haosul din sensul giratoriu
Haosul din sensul giratoriu

Sensul giratoriu de lângă Casa de Cultură, în centrul Sucevei, la intersecția străzilor Vasile Bumbac și Ciprian Porumbescu, este transformat adesea în loc de parcare. Uneori tupeul șoferilor ajunge la cote maxime, așa cum au surprins reporterii Monitorului de Suceava vineri după-amiază.
Dacă ce o primă mașină a fost parcată aproape de scuarul de separare a sensurilor de mers (loc devenit deja o adevărată parcare, deși face parte din sensul giratoriu), un alt șofer și-a lăsat autoturismul lângă primul autovehicul. Așa s-a ajuns la o veritabilă blocare a sensului giratoriu. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, pentru un „tablou” complet, alte două mașini erau parcate neregulamentar în apropiere, una tot în sensul giratoriu, iar alta pe trotuar.
Șoferii nu au nici o scuză cu atât mai mult cu cât și-au lăsat mașinile la câțiva metri de intrarea în parcarea subterană din apropiere, care, după ce s-a introdus taxă, este mai mult goală.
Polițiștii locali pun periodic înștiințări de amenzi pe mașinile parcate în acest sens giratoriu, însă nu o fac suficient de des pentru a face ordine în această amenajare rutieră.


Sens giratoriu din centrul Sucevei, blocat de mașini parcate în bătaie de joc
Sens giratoriu din centrul Sucevei, blocat de mașini parcate în bătaie de joc
Haosul din sensul giratoriu
Haosul din sensul giratoriu


Recomandări