Senatul a respins luni proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2015 prin care era prorogat termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, informează Mediafax.Proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență a fost respins cu 63 de voturi ”împotrivă” și 20 de voturi ”pentru”.Reprezentantul Guvernului a susținut că este nevoie de implementarea unui nou sistem, pentru aplicarea legii 152/2015, care presupune înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial și a unei comisii centrale. El a menționat că, la nivelul Executivului, a fost stabilit un plan de acțiuni, iar până în prezent, acest plan este respectat.





