Senatul a respins cererea de reexaminare a legii privind bursa școlară „Guvernul României”



Senatul a respins, luni, cererea de reexaminare a legii privind înființarea bursei școlare „Guvernul României”, menținând astfel măsura școlarizării anuale a 25 de elevi de clasa a IV-a care provin din mediul rural, din familii sărace, în unități de învățământ de prestigiu.
Senatul a respins, cu 73 de voturi, cererea de reexaminare formulată de președintele Traian Băsescu în privința actului normativ de completare a Legii învățământului privind înființarea bursei școlare „Guvernul României”.
Prevederea criticată de șeful statului se referă la școlarizarea anuală a 25 de elevi eminenți, de clasa a IV-a, care provin din mediul rural, din familii sărace, în unități de învățământ de prestigiu, printr-o bursă guvernamentală, care să acopere cheltuielile de masă, cazare și școlarizare.
Președintele apreciază că delocalizarea unui număr restrâns de elevi nu produce un efect general de ameliorare a procesului de învățare în mediul rural.
De asemenea, președintele arată că elevii selectați sunt nevoiți să își părăsească „de la vîrste fragede” căminele familiale, pentru a trăi în alte orașe, fiind astfel privați de socializarea și maturizarea în cadrul propriei familii.
Comisia pentru învățământ a Senatului a precizat, însă, în raportul asupra cererii de reexaminare, că elevii selecționați urmează să fie integrați într-un sistem de internate, ale cărui condiții sunt mai bune decât în familiile de unde provin aceștia.
Comisia mai susține că, prin crearea unor clase de 25 de elevi, se va crea o competiție în cadrul școlii respective, iar clasele respective au șansa de a deveni „rezervoare importante de copii supradotați, care să poată fi valorificați în cadrul proiectelor respective”.