Senatul a aprobat proiectul de lege pentru degrevarea instanțelor, tot ca primă Cameră sesizată



Plenul Senatului a adoptat, luni, în unanimitate, proiectul de lege privind degrevarea instanțelor judecătorești și pregătirea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă, în calitate de primă Cameră sesizată, deși șeful statului ceruse reexaminarea legii pentru ca Senatul să fie decizională.
Adoptarea actului normativ a făcut obiectul discuției de săptămâna trecută între președintele Traian Băsescu, președintele Senatului, Crin Antonescu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și premierul Victor Ponta.
În noiembrie 2012, președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind degrevarea instanțelor judecătorești, menționând că Senatul a fost prima Cameră sesizată, ceea ce este contrar Constituției pentru astfel de legi, el cerând ca la reexaminare Senatul să fie Cameră decizională.
„Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Procedura de adoptare a acestei legi de către autoritatea legislativă contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în Titlul III, Capitolul I, Secțiunea a 3-a «Legiferarea»”, se arată în cererea de reexaminare trimisă de președintele Traian Băsescu președintelui Senatului.
„Așadar, reglementările privind organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești trebuiau să fie adoptate cu respectarea principiului specializării Camerelor. În acest caz, conform Articolului 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu Articolul 75 alin. (1) din Constituția României, legea transmisă spre promulgare, ce privește organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, este de competența Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată. Contrar dispozițiilor constituționale în materie de partajare de competență a Camerelor, prima Cameră sesizată în procedura de dezbatere și adoptare a legii a fost Senatul. Stabilirea prin legea fundamentală a ordinii de sesizare a Camerelor, în acest caz este relevantă, nu doar prin prisma succesiunii a două dezbateri, prima în Camera de reflecție și a doua în Camera decizională, ci și prin cea a acordării votului definitiv. La data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă. Or, în situația în care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfășurat în ordinea stabilită de Constituție, legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot”, explica președintele.